„Poezia e la Bistrița“ – un festival de care este nevoie

Festivalul Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița“ a adus laolaltă poeți și muzicieni, în cele patru zile de desfășurare a evenimentului, 6 – 9 iulie 2017.

Ajuns la cea de-a noua ediție, Festivalul Internațional de Poezie și Muzică de la Bistrița a reunit, anul acesta, 17 poeți din România, Republica Moldova, Turcia, Belgia, Spania, Ungaria și Albania, în cele trei seri de lectură.

Foto: Societatea de Concerte Bistrița
Foto: Societatea de Concerte Bistrița

De asemenea, pe scena Centrului Multicultural Sinagoga Bistrița au urcat, în cele patru seri de festival, Maria Răducanu și Sorin Terinte, Liviu Mărculescu Jazz Unit, Trigon și cei cinci muzicieni din proiectul ArgEnTango (Analia Selis – voce, Răzvan Suma – violoncel, Mariano Castro – pian, Omar Massa –bandoneon, Rafael Butaru – vioară).

Directorul festivalului, Gavril Țărmure, a precizat, încă din prima seară a evenimentului, că era nevoie de un Festival de Poezie și Muzică în Bistrița.

„Am dorit de la bun început să organizăm un festival de poezie și muzică de cameră, pentru că am constatat că aceste două genuri artistice sunt, din păcate, în ultimii ani, din ce în ce mai puțin luate în seamă. Am început să devenim îngrijorați în momentul în care am constatat că media tirajelor de poezie este de aproximativ 300 de exemplare pe autor. Am început să vedem că muzica de cameră pierde în favoarea unor genuri care se construiesc ca un tumult de confuzie și gălăgie“, a spus Gavril Țărmure.

Poeții invitați la ediția din acest an a festivalului au fost selectați de cei doi responsabili de proiect: Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari.

„Sunt foarte mulți poeți care merită să vină la Bistrița – poeți români și poeți străini. Ideea noastră de bază este să încercăm nu aducem aceiași poeți în fiecare an. În momentul în care decidem lista, nu ținem cont de nimic altceva decât de cărțile și de poemele celor invitați, iar valoarea lor trebuie confirmată simultan de amândoi. Dacă despre același poet unul zice că e bun, iar altul zice că nu e bun, nu-l invităm la Festivalul de Poezie de la Bistrița. E un criteriu simplu și se pare că e foarte eficient“, a declarat Dan Coman.

Foto: Societatea de Concerte Bistrița
Foto: Societatea de Concerte Bistrița

Astfel, în prima seară de lecturi, au urcat pe scenă poeții Cosmin Perța (România), Moni Stănilă (Republica Moldova), Floarea Țuțuianu (România), Vlad Drăgoi (România) și Alex Cosmescu (Republica Moldova).

În a doua seară, au citit din poemele lor Radu Nițescu (România), Ana Dragu (România), Arian Leka (Albania), Mihók Tamás (România), Cristina Alexandrescu (România) și Caius Dobrescu (România).

Iar, în cea de-a treia seară, au urcat pe scenă Gökçenur Ç. (Turcia), Livia Ștefan (România), Pablo Garcia Casado (Spania), Lies Van Gasse (Belgia), Alexandru Vakulovski (Republica Moldova) și Dénes Krusovszky (Ungaria).

Ca în fiecare an, poeții au invitat un prozator la Festival. La ediția de anul acesta, prozatorul invitat a fost Ioan Groșan, care a citit, la rândul său, din scrierile sale.

Zeci de poeți au fost invitați, de-a lungul timpului, la Festivalul Internațional de Poezie și Muzică, astfel că Bistrița a devenit un loc în care iubitorii de poezie vin la începutul lunii iulie.

Foto: Societatea de Concerte Bistrița
Foto: Societatea de Concerte Bistrița

Anul acesta, în deschiderea festivalului, a fost acordat premiul Librarul Anului. Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan au fost premiate pentru importanța pe care o acordă poeziei în librăria „La două bufnițe“ din Timișoara.