INTERVIU Alexandru Solomon, despre „Ouăle lui Tarzan“: M-a surprins contrastul dintre relația caldă a îngrijitorilor cu maimuțele și duritatea experimentelor făcute la institut

Alexandru Solomon, regizorul documentarului „Ouăle lui Tarzan“, spune că, în timpul realizării acestui film, a fost surprins de contrastul dintre relația caldă a îngrijitorilor cu maimuțele și duritatea experimentelor făcute la institut.

Alexandru Solomon

„Ouăle lui Tarzan”, cel mai recent documentar regizat de Alexandru Solomon, a avut premiera internațională, ieri, la cea de-a 52-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, care se desfășoară în perioada 30 iunie-8 iulie. Pelicula a fost inclusă în competiția oficială dedicată documentarelor.

Acțiunea din producția „Ouăle lui Tarzan“ are loc în Suhum, capitala Abhaziei, o mică republică nerecunoscută oficial, aflată pe malul oriental al Mării Negre. Pe o colină deasupra orașului se întinde parcul unui institut medical de cercetare pe maimuțe, înființat de sovietici în anii ‘20. Legenda spune că a fost înființat pentru crearea unui hibrid între om și maimuță. Creatura nu a fost zămislită niciodată, la fel cum nici Omul Nou al comunismului nu s-a născut. Astăzi, oamenii și maimuțele sunt captivi într-un teritoriu răvășit de război și decenii de cruzime, fiind și unii și alții victimele unor serii de experimente nereușite.

„Cel mai complicat a fost să integrez într-un singur film o sumedenie de teme și fire narative care mi se păreau toate foarte importante. Apoi am avut de depășit neîncrederea unora dintre cercetătorii de la Institut, care nu voiau să îi filmez făcând experimente“, spune Alexandru Solomon despre documentarul „Ouăle lui Tarzan“, într-un interviu pentru Revista Bulevard.

Filmul va intra în cinematografele din România pe 6 octombrie și va fi distribuit de microFILM.

 

Care este povestea din spatele acestui documentar? Cum ați aflat de existența acestui institut medical de cercetare pe maimuțe și când v-a venit ideea de a-l transforma în subiect de film?

Alexandru Solomon: În primăvara lui 2011, citind despre diferite experimente medicale neobișnuite, fanteziste, de la începutul secolului XX, am aflat de existența Institutului de la Suhum, din Abhazia, și de faptul că își continuă activitatea. Apoi am găsit informații despre un congres de primatologie care urma să fie organizat la Soci, pe partea rusă a graniței, și la care participa și colectivul din Abhazia. Am cerut să pot participa, am fost acolo în august 2011 și locul, oamenii și bogăția de teme a subiectului m-au sedus de la început.

Când au avut loc filmările pentru documentarul „Ouăle lui Tarzan“?

Alexandru Solomon: Am început să filmez încă din 2011, singur, uneori cu un translator. Abia din 2014 proiectul a început să primească finanțare și în 2015 și 2016 am putut merge la filmare însoțit de Radu Gorgos – director de imagine, Marin Cazacu- inginer de sunet, Anton Breiner – asistent de regie și traducător, Titi Gavrilă  – asistent de cameră. Am fost așadar an de an acolo, pentru filmări, ultima oară în august 2016.

Care a fost reacția celor din Abhazia când le-ați spus că vreți să realizați acest documentar?

Alexandru Solomon: Oamenii au fost foarte primitori, doar la început se temeau – pentru că avuseseră o experiență proastă cu o echipă olandeză. Apoi au câștigat încredere și ne-am legat personal, chiar dacă spre finalul filmărilor li se părea ciudat că tot revin și filmul nu e încă gata.

Cât de greu a fost să obțineți aprobările necesare pentru a filma acolo?

Alexandru Solomon: N-a fost nevoie de alte aprobări, în afara acordului conducerii Institutului. Am solicitat la un moment dat un permis de filmare de la Ministerul Culturii abhaz, am fost la interviu și – în ciuda unor reticențe – ni l-au acordat fără probleme. Abhazia e totuși un stat nerecunoscut, aflat într-o zonă de conflicte potențiale.

Care au fost cele mai dificile momente la filmarea acestui documentar?

Alexandru Solomon: Cel mai complicat a fost să integrez într-un singur film o sumedenie de teme și fire narative care mi se păreau toate foarte importante. Apoi am avut de depășit neîncrederea unora dintre cercetătorii de la Institut, care nu voiau să îi filmez făcând experimente. În fine, eram deseori frustrat de ritmul foarte lent în care se petreceau lucrurile acolo, e totuși un teritoriu mai aproape de Orient decât de Occident.

Ce v-a surprins în timpul realizării documentarului „Ouăle lui Tarzan“?

Alexandru Solomon: Tot felul de paradoxuri: mai întâi, contrastul dintre relația omenească, caldă a îngrijitorilor cu maimuțele și duritatea experimentelor. Maimuțele au aproape fiecare o biografie și o personalitate, pe care personalul Institutului le cunosc. Unul din personajele principale din film crește maimuțe acasă până pe la vârsta de 2 ani, pui care sunt respinși de mamele lor biologice. Tania (pentru că așa o cheamă) rămâne apoi legată de aceste maimuțe, le vizitează în cuști, există un dialog continuu între om și maimuță. Apoi, contrastul dintre baza științifică a muncii de la Institut și credințele lor religioase, contrastul dintre dărnicia naturii și dezastrul provocat de oameni în acele părți, un soi de lipsă de perspectivă post-apocaliptică plasată într-un colț de rai…

Cine finanțează acest institut și experimentele care se fac acolo, având în vedere statutul aparte pe care îl are Abhazia?

Alexandru Solomon: Institutul e finanțat – pe de o parte – de statul abhaz, prin subvenția acordată de Rusia, – pe de altă parte – din contracte pentru experimente plătite de diverse companii farmaceutice, mai ales rusești, care vor să testeze anumite produse. În fine, cum Institutul are o parte de grădină zoologică, turiștii plătesc bilet și pot hrăni maimuțele cu hrană cumpărată de acolo.

Care este raportul din real și ficțiune în acest film?

Alexandru Solomon: Filmul e construit pe o formulă observațională, nu am folosit voice-over deloc. Există niște momente care – stilistic – sunt mai speciale, pentru că pun în scenă povestea experimentelor de hibridizare făcute de doctorul Ivanov în anii 1920.

Cum credeți că vor reacționa cei de la institut când vor vedea documentarul „Ouăle lui Tarzan“ și de ce este necesar să îl vadă?

Alexandru Solomon: Am fost la Suhum de îndată ce filmul a fost gata și s-a putut; aproape tot colectivul Institutului – oamenii care au fost implicați – a văzut filmul pe ecran, într-o mică sală (singura de altfel) de cinema din centrul orașului. M-am bucurat mult că au înțeles și au acceptat punctul de vedere al filmului, chiar dacă imaginile sunt uneori dure și arată un institut, un oraș, o țară pe care un război devastator a lăsat urme foarte evidente. Am stat de vorbă destul de mult după proiecție, am reținut fraze de genul „e un film fără retuș“, sau „așa suntem noi, poate dacă ne vedem pe ecran o să ne mobilizăm și vom depăși starea în care ne aflăm“.

Alexandru Solomon a lucrat mai întâi ca operator, apoi ca director de imagine, iar din 1993 semnează regia de documentare. S-a impus în cinematografia românească prin trei documentare de referință: „Marele jaf comunist“ (2004) – despre reconstituirea celebrei tentative de jaf a Băncii Naționale a României din 1959 -, „Cold Waves – Război pe calea undelor“ (2007) – povestea postului de radio Europa Liberă – și „Kapitalism – rețeta noastră secretă“ (2010) care descrie drumul de la un comunism cu fața urâtă la o democrație originală de piață.

Din 2010, Alexandru Solomon este directorul Festivalului de Documentar și Drepturile Omului One World România.