Suedia este țara invitată de onoare la Bookfest 2017

Suedia este țara invitată de onoare la ediţia din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc la Romexpo, în perioada 24-28 mai.

 bookfest

Sub sloganul „Sweden: Creating Stories“, nouă oaspeți din Suedia vor veni la București, pentru a participa la lecturi publice, lansări de carte, dezbateri sau mese rotunde. Dincolo de evenimentele care au în centru literatura, Ambasada Suediei la București își propune ca prezența Suediei la Bookfest să constituie un bun prilej de a reflecta asupra unor subiecte precum educația pentru lectură, egalitatea de gen, drepturile omului, integrarea minorităților și promovarea diversității, anunță organizatorii.

De asemenea, la ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest, vor avea loc și evenimente dedicate celor mai mici dintre cititori. „Îi invităm în mod deosebit pe copii să participe la activitățile dedicate lor în spațiul «Kids Corner» al Suediei“, a declarat Anneli Lindahl Kenny, ambasadorul Suediei în România.

 

Lista oaspeților de onoare ai ediției din acest an a Salonului de Carte Bookfest include atât scriitori, cât și artiști (ilustratori de carte), editori și manageri culturali. Piața de carte suedeză este una dintre cele mai importante din lume. În prezent, ficțiunea suedeză se află în topul celor mai traduse 10 literaturi ale lumii, cărțile autorilor suedezi văzând lumina tiparului în traduceri ce depășesc 50 de limbi. În plus, Suedia este și spațiul literar care găzduiește cea mai importantă distincție literară din lume: Premiul Nobel pentru Literatură, acordat de Academia Suedeză.

„Literatura suedeză este unul dintre pilonii de forță ai peisajului cultural actual și sper ca publicul să se bucure de expresivitatea și prospețimea aduse de Invitatul de Onoare al acestei ediții Bookfest“, a declarat Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, organizatorul Bookfest.

Standul Suediei, în calitate de invitat de onoare al Salonului de Carte Bookfest, ediția a XII-a, va fi amplasat în Pavilionul C4, iar cele aproximativ 20 de evenimente organizate de Ambasada Suediei în România, în colaborare cu partenerii săi, vor avea loc atât la stand, cât și la spațiul de evenimente din cadrul Pavilionului C4.