O companie clujeană susține pregătirea profesională a medicilor români

O companie clujeană susține pregătirea profesională a medicilor români

În perioada 1-4 martie 2017, la București, a avut loc cursul “AOTrauma – Management of Fractures of the Hand and Wrist”, unul dintre cele mai prestigioase cursuri de ortopedie-traumatologie organizate în România.

Evenimentul s-a desfășurat sub egida Fundaţiei AOTrauma din Elveţia, organizație recunoscută la nivel mondial pentru programele de cercetare și educație în domeniul ortopediei și traumatologiei, în parteneriat cu Ronda Medical din Cluj-Napoca, furnizor de echipamente și proteze în domeniul osteosintezei, ortopediei și chirurgiei. Manifestarea a reunit 48 de cursanţi, din toate centrele importante din România, precum și participanți din Marea Britanie, Turcia, Olanda, Kosovo și Portugalia. Acesta a fost al doilea curs de acest gen din România, primul, dedicat specific chirurgiei mâinii din România, a avut loc în 2010. Prin urmare, interesul medicilor români a fost foarte mare, atât în rândul celor tineri, aflați la început de carieră, cât și pentru specialiștii cu vechime.

Cursul a fost format dintr-un program intensiv de prelegeri, exerciţii practice, discuţii de grup şi studii de caz. Această manifestare a avut ca scop ridicarea nivelului de pregătire profesională a participanţilor prin conectarea acestora la principiile de tratament şi informaţiile de ultimă oră din domeniul ortopediei şi traumatologiei, prin deprinderea celor mai avansate tehnici operatorii şi principii terapeutice privitoare la tratamentul fracturilor de la nivelul mâinii și al articulației radio-carpiene, precum și descrierea tratamentului postoperator și a metodelor de prevenire și tratare ale complicațiilor ce ar putea apărea.

Programul științific a fost pregătit și susținut de lectori de renume internațional, atât din România, cât și din Austria, Germania și Ungaria, dintre care îi amintim pe: Dr. Dragoș Zamfirescu, Medic Primar în Chirugie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reconstructivă și Președintele Asociației Chirurgilor Plastici din România, Prof. Dr. Alexandru Georgescu, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă la Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca, Prof. Dr. Zsolt Szabo, Președintele Comitetului de Examinare al Diplomei Europene în Chirurgia Mâinii, specializat în Chirurgie Generală, Traumatologie și Chirurgia Mâinii.

Întrebat care este nivelul de pregătire al medicilor români, Prof. Dr. Alexandru Georgescu Președintele Societății Române de Chirurgie a Mâinii, a declarat: „Chirurgia mâinii în România este practicată, în mare parte, de către chirurgii plasticieni. Având în vedere faptul că, în majoritatea celorlalte țări, această specialitate este abordată atât de ortopezi, cât și de chirurgii plasticieni, acest curs s-a dorit a reuni medici români din ambele specialități și îndeosebi tineri specialiști și medici rezidenți. S-a putut remarca un nivel de pregătire teoretică bun și foarte bun, la care s-a adăugat dorința evidentă a cursanților de a-și însuși noile principii în chirurgia mâinii și de a face cunoștință cu tehnologia modernă pusă la dispoziție. De menționat faptul că toți cursanții romani au dovedit că au aptitudini evidente în practicarea acestei specialități.”

Exercițiile practice prevăzute în program au respectat întru totul particularitățile anatomice ale fiecărei zone studiate, prin utilizarea de mulaje de ultimă generație. Acestea redau atât fracturile, cât și regiunea anatomică imediată, cu țesut moale, vase de sânge, nervi etc.

„Sunt medic specialist de ortopedie-traumatologie și am participat la cursul AO de management al fracturilor mâinii, cu minimă experiență în tratamentul acestora. Pot să spun cu mâna pe inimă că, din punctul de vedere al informației și al organizării, a fost cu mult peste alte cursuri de profil, cu variate și utile segmente practice, cu instructori și profesori foarte abordabili, foarte dispuși să răspundă la orice întrebări și cu experiență reală în domeniu. Ca orice alt curs AO, acest eveniment este indispensabil pentru formarea profesională ca ortoped și traumatolog”, a declarat Dr. Răzvan Anițaș, chirurg ortopedie-traumatologie din Satu Mare.

Dr. Dragoș Zamfirescu, Președintele Asociației Chirurgilor Plastici din România a ținut să precizeze: „Pentru majoritatea medicilor participanți la acest curs, aceasta a fost prima interacțiune directă cu sistemul de educație AO, cu produsele și tehnologia de osteosinteză modernă. Din păcate pentru România, pentru majoritatea participanților, procedurile, instrumentarul și tehnologia prezentate în cadrul cursului au fost noutăți absolute, deși ele reprezintă standardul actual în specialitate. Majoritatea medicilor prezenți la curs au declarat că au venit pentru a învăța în cadrul AO, recunoscut pentru cel mai bun sistem de învățare în această specialitate. Medicii se vor putea întoarce în secțiile unde lucrează și vor putea să aplice tehnicile învățate, dar vor putea și să solicite dotarea secțiilor lor cu instrumentar adecvat. Cu această ocazie au putut să constate care sunt standardele uzuale de tratament în lume și sunt convins că vor încerca de acum încolo să le introducă și în practica lor.”

Ronda Medical este cunoscută pentru implicarea sa activă și constantă în îmbunătățirea performanțelor din domeniul ortopediei, osteosintezei și chirurgiei, prin promovarea și facilitarea participării medicilor din România la numeroase cursuri de perfecționare AO din Europa.

Dr. Andrei Ursache, președintele AOTrauma România a declarat următoarele: „AOTrauma este o organizație internațională și cuprinde cei mai buni experți în tratamentul fracturilor din toată lumea și a cărei vocație principală este educația chirurgilor în tehnici avansate de tratament al traumatismelor oaselor și articulațiilor. În ultimii patru ani, am oferit cursuri de bază în traumatologia osteoarticulară și, începând cu acest an, organizam un al doilea curs de supraspecializare. Proiectul pe termen mediu și lung constă în a continua, a dezvolta și a crea și alte oportunități de educație de excelență în ortopedie și traumatologie osteoarticulară.”

Ronda Medical își propune să faciliteze accesul medicilor români la cursuri de specialitate și la informații legate de oportunități de dezvoltare profesională, ca parte a misiunii sale de a contribui activ la îmbunătățirea calității actului medical și a vieții pacienților din România, precum și la creșterea încrederii românilor în profesionalismul medicilor autohtoni.

“Ronda Medical susține demersurile Fundației AOTrauma de a organiza, la noi în țară, cursuri de o asemenea anvergură. Noi considerăm că astfel de manifestări reprezintă un prim pas pentru încurajarea și susținerea medicilor tineri de a rămâne în țară și de a beneficia de o pregătire educațională cât mai complexă, conform standardelor internaționale”, a declarat Cristian Bucur, General Manager Ronda Medical.