Începe Tabăra Internațională de pictură ”Cutting Edge

Săptămâna viitoare se va deschide Tabăra Internațională de pictură ”Cutting edge”. Acesta este un proiect în parteneriat cu Asociația Bioart. Tabăra de creație se va desfășura la Beliș în perioada 11-20 iulie. Deschiderea oficială va avea loc în data de 10 iulie. Vor participa 6 pictori străini (Italia și Grecia) și 14 din România. Lucrările realizate de aceștia vor fi expuse în galerii de artă din Cluj-Napoca, București, Sibiu și Oradea.

Proiectul Tabăra Internaţională de Artă Vizuală Contemporană – „The Cutting Edge”, ediţia a III-a, 2016, își dorește să pună la dispoziția celor 20 tineri artiști din domeniul artelor vizuale un cadru de creație, într-o zonă pitorească și plină de valori străvechi tradiționale. În acest mod, actul de creație va fi inspirat de către cadrul natural al stațiunii Beliș-Fântânele. Lucrările vor fi concepute sub îndrumarea a 4 specialiști consacrați în domeniul artelor vizuale – și ulterior, vor fi expuse publicului atât în cadrul comunității locale unde au fost create cât și în Cluj-Napoca pentru a beneficia de o vizibilitate mai ridicată.

cover tabara

Tabăra Internaţională de Artă Vizuală Contemporană – „The Cutting Edge”, ediţia a III-a, 2016 îşi propune ca grup ţintă 20 tineri artişti (recrutați din cadrul Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca și universități de artă din Grecia și Italia), care vor avea oportunitatea de a intra în contact şi de a crea, pentru o perioada de 10 zile, sub directa îndrumare a 4 artişti profesioniști români și străini.

Participanti:  Andacs Robert,  Andrei Nuțu, Cristian Avram,  Cristian Lăpușan, Diana Varga, Flavia Lugigan, Marcel Rusu,  Marin Tincuță, Marius Fodor, Mihai Bogdan Dragoș, Mihai Gules, Valentin Marian Ionescu,  Vlad Paraschiv, Andrei Ciurdărescu, Davide Partipilo, Mayra Stela, Michele Bellini, Elisa Lipizzi, Areti Skavantzou, Afrodite-Theodora Andreou, Prof. Dionisis Christofilogiannis.

Proiectul este finanțat din fondurile AFCN.