Miracolul de a fi Copil. Lumea prin ochii Mariei

Constantin Brậncuşi te poartă prin lumi fantastice ale Înţelepciunii. Sculpturile sale te provoacă să le găseşti scopul, ele te fac să priveşti lucrurile mai abstract. “Misiunea” lor este să te poarte prin cumplitul trecut şi prin inocentul viitor. Ele te îndeamnă să crezi în infinit şi să crezi că zborul tău va fi continuu mereu…

Aşa stă scris în primele patru rânduri dintr-o compunere de clasa a IV-a pe care, de mai bine de o săptămână, o citesc şi recitesc fără încetare. M-am împotmolit în cuvintele sincere izvorâte din inima unui copil care, la prima vedere, te face să zâmbeşti prin inocenţa lui, dar, în acelaşi timp, te copleşeşte cu profunzimea unei gândiri care are darul să îngenunchieze orice suflet matur. Maria Moisil este elevă în ciclul primar la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca, învaţă foarte bine şi are 11 ani. Meditaţia ei, sugestiv intitulată „Eu şi Brâncuşi”, este cea mai complexă reflecţie pe care, în cei 38 de ani ai mei, am descoperit-o la un copil vis-à-vis de opera marelui sculptor care a făcut piatra să cânte pentru omenire.

Am refuzat, iniţial, să cred că, la vârsta la care mulţi alţii încă buchisesc literele şi întâmpină obstacole serioase în a redacta un text cursiv în limba română elegantă, o fetiţă cu privirea pătrunzătoare şi cu vocea caldă, îşi exersează gândirea pe simbolistica complexă a operei unui artist de geniu. Atelierul acestui artist, Brậncuşi, are un aer filozofic, căci toate sculpturile lui au fost create în acel loc; ele au lăsat în urmă emoţiile artistului, mesajele pe care a vrut să le transmită el prin sculpturi şi visul lui de a atinge încăpăţậnatul Perfect…spune Maria dezarmant de sincer.

Am căutat pe net să văd posibile surse de inspiraţie, însă nu am găsit nicăieri acest stil simplu şi seducător de direct pe care micuţa visătoare îl foloseşte ca să-şi facă temele la limba română sau la educaţie civică, unde excelează de fiecare dată. N-am avut de ales, mi-am luat inima în dinţi şi atunci am invitat-o pe Maria la o limonadă ca să aflu de unde se inspiră, totuşi… O văd şi acum păşind şi aşezându-se la masă zâmbind. Iniţial părea uşor reţinută, dar şi-a deschis sufletul şi mintea foarte repede. Preţ de două ceasuri, într-o discuţie pe cât de captivantă pe atât de uluitoare, ea mi-a relatat despre cercul de limba română pe care îl frecventează cu interes, despre examenul de excelenţă şi alte concursuri la care participă regulat. Mi-a vorbit cursiv despre drepturile omului, ale bătrânilor şi ale copiilor, a mutat, ulterior, foarte elegant întrebările şi discuţia la găurile negre şi naşterea universului, pentru ca, mai apoi, să mă îngenunchieze definitiv, cerându-mi să-i explic cum era Societatea Secretă a Iluminaţilor şi ce înseamnă, până la urmă, Iluminarea…

2

Cum să-i explici unui copil de 11 ani, în clasa a IV-a, aşa ceva?! Într-un final, am poposit la „Coraline”, nuvelă fantasy/horror, care este preferata Mariei. Recunosc faptul că, la ora întâlnirii cu încântătoarea elevă, nu am citit această creaţie a lui Neil Gaiman. Ea a fost recompensată cu „Premiul Hugo”, „Premiul Nebula” şi „Premiul Bram Stocker” pentru cea mai bună nuvelă, fiind şi ecranizată, în anul 2009, într-un film de stop-cadre regizat de Henry Selick. Din fericire pentru mine, s-a oferit Maria să-mi povestească nuvela cu lux de amănunte. Am avut, astfel, prilejul de a pătrunde sufletul unui copil a cărui inteligenţă sclipitoare a depăşit cu mult vârsta. Ca să fiu sincer, mulţumită ei, pot să văd, din nou, lumea cu alţi ochi, acei ochi care te ajută să înţelegi, mai ales acum de 1 iunie, de ce a fi copil încă este un miracol… Asemeni lui Coraline, personajul fabulos care se deplasează între lumi paralele ce sunt legate printr-o uşă misterioasă dincolo de care întâlneşti oameni excentrici cu nasturi în loc de ochi, Maria pare să înţeleagă profunzimea lucrurilor şi psihologia oamenilor. Ea ştie că aceştia au puterea să facă bine, dar şi mult rău, tocmai pentru că, atunci când îşi urmează propriile egoisme, îşi leagă ochii cu nasturi, iar uşa inimii li se transformă într-un zid de nepătruns pentru toţi cei dragi din jur. Prin ochii Mariei, lumea este o provocare neîntreruptă în care au câştig de cauză cei care simt libertatea cu adevărat, iar frica nu are niciun loc în sufletul lor.

Am încercat să înţeleg, în vorbele simpaticei eleve, ce înseamnă să fii, cu adevărat, liber? Replicile şi zâmbetul ei inconfundabil mi-au conturat un răspuns la care voi medita încă mult timp de aici înainte. Există încă, pe această lume, oameni mari care, în sufletul lor, ştiu să mai fie copii, prin urmare, cei din jur vor zâmbi şi vor vibra din pricina lor. Dar mai sunt şi alţi inocenţi irezistibili care, în sufletul propriu, gândesc frumos precum oamenii mari de care ne ataşăm profund mai ales atunci când, de dragul echilibrului lăuntric, vrem să vedem, din nou, culoarea şi farmecul vieţii. Ştiu ca Maria va citi Bulevard. Sper doar ca, în rândurile mele, acum de 1 iunie, să regăsească un coleg de bancă mai mare care, alegând „să-şi descoase nasturii de pe ochi”, a pornit cu ea într-o călătorie luuungă… acolo unde doar Peter Pan şi Wendy au găsit faimosul Neverland…

3

 

Attila Varga
Attila Varga

Sunt „călător în timp” de când mă ştiu, fapt pentru care am făcut o mare pasiune din a descoperi tot ceea ce este minunat şi atractiv în oamenii şi locurile de lângă mine. Dacă stau să reflectez în profunzime, chiar cred că am ales să urmez una din cele mai frumoase şi mai dificile provocări ale Vieţii.

No Comments Yet

Comments are closed