Weekend la feminin la TIFF2016

Ediţia aniversară a TIFF-ului e mai complexă decât tot ce-am reuşit să surprindem până acum. Nu poţi să-i dai o tematică, să-l încadrezi în vreun fel sau să ştii exact care-i sunt direcţiile. Poţi doar să pui mâna pe un program şi să-l laşi să te poarte după cum crezi c-o fi mai bine. Nu prea credem că ai cum să dai greş, zilele acestea de TIFF nu scapi.

Nouă ne era dor de filme, aşa că ne-am îndreptat spre proiecţii prin Cluj, după cum ne-a permis programul şi inspiraţia. La final de weekend am tras linie şi am realizat că majoritatea lungmetrajelor urmărite au vorbit despre feminitate, în foarte multe forme ale ei.

Ne-am început festivalul la Casa de Cultură a Studenţilor, cu filmul Paulina/La Patota (r. Santiago Mitre), o producţie Argentina-Brazilia Franţa, şi am rămas cu privirea Paulinei în minte şi cu gândul că ne va urmări mult timp de-acum încolo. Decizia protagonistei de a nu-i denunţa pe făptaşi, dar mai ales de a păstra copilul conceput în urma unui viol stârneşte în cei din jurul ei reacţii mult mai tulburătoare decât compasiunea şi înţelegerea de care ar avea nevoie după trauma suferită. Nu înţelege tot ce i s-a întâmplat şi nici nu-şi face înţelese deciziile, iar prin tensiunile create şi un dialog conflictual ce te ţine fără respiraţie şi care-i dă un mare plus peliculei, nu poţi ieşi de la film decât cu toate principiile uşor răsturnate. De privit şi de rumegat până la o posibilă (ne)înţelegere. 

Dolores Fonzi - Paulina
Dolores Fonzi – Paulina

După preludiul unei poveşti despre un copil a cărui naştere nu e nici aşteptată, nici înţeleasă, am intrat în Memoria Apei/La memoria del agua (r. Matias Bize), unde la fel, copilul lipseşte. Javier şi Amanda şi-au pierdut băieţelul (Pedro) într-un accident, fapt ce-i desparte pentru o vreme şi în acelaşi timp pentru totdeauna. Apa, zăpada şi mai ales lacrimile, care în cazul lui Javier întârzie să apară, îi aduc de câteva ori înapoi, însă durerea unei mame care şi-a pierdut copilul, dar care nu poate să-şi ia adio de la el şi nici să continue relaţia cu soţul în care-l vede doar pe Pedro, o face pe Amanda să renunţe la ce o bucură, cu gândul că suferinţa îl va păstra pe băiatul pierdut mereu în inimă.

memoria_del_agua_still
Memoria Apei

Am continuat capitolul „Neînţelegeri şi femei” la Leapşa/Tag, momentan primul film văzut din retrospectiva regizorului Sion Sono. Suprarealism japonez cu fetiţe în uniforme, tăiate pe jumătate de forţe invizibile, cu mult sânge care nici nu te sperie, nici nu te amuză. Sângele a fost de fapt personaj principal, alături de Mitsuko, a cărei viaţă e mânuită de un personaj din viitor, mai dubios decât întreg filmul, care-o transformă în diverse caractere din diferite etape ale vieţii ei, pusă mereu în situaţia de a genera moarte, ţipete şi mult sânge în jurul ei. Pe scurt, nu tare multe am înţeles, dar suficient cât sp savurăm filmul şi să mai vrem Siono, iar Reina Triendl (actriţa ce o interpretează pe Mitsuko) e revelaţia acestui weekend de la TIFF.  Din categoria de mirat şi de admirat fără să-ţi dai seama ce prin tine (dacă) a marcat.

tag
Tag /Leapşa

Abia când am văzut şi Planul lui Maggie/ Maggie’s Plan (r. Rebeca Miller) ne-am dat seama că filmele alese urmează o direcţie pe care nu am ales-o intenţionat, dar deloc regretabilă. Ales mai degrabă după distribuţie (Ethan Hawke, Julianne Moore, Greta Gerwig), filmul s-a dovedit mai puţin comedie decât se prezenta. Magie (Greta Gerwig) plănuieşte să aibă un copil pe cont propriu, dar se-ndrăgosteşte de un bărbat însurat şi se alege şi cu copil şi cu tată. După trei ani realizează că fosta soţie a soţului ei era de fapt femeia potrivită pentru el şi coace un plan de a-i readuce împreună. De descreţit frunţi şi mici iluzii afective.

maggies_plan_still_0
Planul lui Maggie

După filmul din Statele Unite ale Americii am ajuns la Statele Unite ale iubirii/Unted States of love (r. Tomasz Wasilewski), care nu ne-a scos deloc din filmul feminin al primului weekend de TIFF. Din contră, prin statele iubirii mai mult sau mai puţin unite, în Polonia, 1990, libertatea proaspăt instalată face ravagii în vieţile unor femei care decid să-şi schimbe vieţile, concentrându-se pe dorinţele lor cele mai ascunse. Structurat în trei părţi, lungmetrajul polonezo-suedez trasează fără perdea încercările Agatei, prinsă într-un mariaj nefericit, de a-şi găsi refugiul într-o relaţie imposibilă, încăpăţânarea Izei de a scăpa de statutul de amantă, odată ce soţia iubitului ei moare şi fascinaţia fără margini a Renatei pentru sora Izei, Marzena. Filmul a primit Ursul de argint pentru Cel mai bun scenariu la Berlin 2016 şi câteva ieşiri din sală la Cluj. 

Statele unite ale iubirii
Statele unite ale iubirii
Diana Câmpean
Diana Câmpean

Am terminat jurnalismul și, deși ar fi putut să “mă termine” și el pe mine, mereu am mers mai departe mânată de gândul: “eu vreau să scriu!”. Și cel mai mult îmi place să scriu despre oamenii sinceri, despre cei care surprind și prin cele mai mărunte gesturi, cei care trec împăcați cu ei prin viață și care știu să viseze fără șovăieli.