Nud-comun de femeie-robot @ TEMPS D’IMAGES

10 noiembrie, 21.00 | Fabrica de Pensule, Sala RAPNUD DE FEMEIE BRUNETA

NUD DE FEMEIE BRUNETĂ (RO)

18+

de & cu: Andreea David

Performance din cadrul festivalului Temps D’Images

În arhiplina sală RAP de la Fabrica de Pensule, din postura de spectator incomod (doar din cauza locului ales din comoditate, culmea), am închis alături de ceilalţi ochii la îndemnul Andreei David şi am aşteptat să-nceapă muzica. Prima imagine pe care am văzut-o au fost luminile oraşului printre draperiile sălii. Privind scena, aveam impresia că am în continuare ochii închişi. Da, la unele spectacole e musai să stai în primele două trei rânduri. Altfel, n-ai ce le reproşa capetelor din faţa ta, care se înclină după lumina puternică, reflectată pe nudul femeii brunete. După capete în lumini contre-jurându-se, mi se-arată promisiunea printr-o labă de picior care numai naturală nu pare.

O fi de la lumină, o fi de la capete… nu ştiu, dar aştept cu nerăbdare, aruncând între timp câte-un ochi ba la oraş, ba prin sală, ba la nişte fructe de pe masa din decor.

Femeia brunetă începe să-şi zvânte tot corpul şi să dea din cap puternic, mânată parcă de privirile curioase ale celor din sală, în toate direcţiile în care fiecare o caută. În continuare nu reuşesc să văd altceva decât multe capete plecate după cap ce dă din cap.

“Mişcă-te, dar să te văd şi eu şi, te rog, mişcă ceva în mine”, mi-a fost gândul care mi-a zburat destul de repede din minte, când m-am trezit parcă pe o altă planetă, în momentul Wall-E. În cazul de faţă, Wall-e, luceafărul ori chiar un potenţial fan al nudului de femeie brunetă e un ventilator. El se mişcă la curent, ea contra curentului. Noi zâmbim. Savuros şi-antrenat de chicoteli din public acest moment de flirt, furoare şi o faţă ascunsă prinsă de-un trup care, după gingăşia cadrului amintit, ajunge într-un punct în care parcă se despică, în altul ţi-e oglindă, dar de cele mai multe ori se transformă în ceva ce parcă ţi-e teamă să descoperi la tine.

Nici măcar când fructele de pe masă au fost oprite… pe podea, nu mi-am amintit că pe iubita lui Wall-E o cheamă Eve. M-a lovit abia pe stradă în faţa Fabricii de Pensule, când am ridicat o frunză de pe jos şi-am zis “Ce-i asta?”. “Frunză din tufa din stânga”, mi-a spus prietena care m-a însoţit. Frunză pe care m-am bucurat s-o găsesc pe trotuar şi nu în spectacol. Nu de frunze are nevoie nudul de femeie brunetă, nici de adierea circulară a unui ventilator, ci de regăsirea mişcărilor naturale, fără impulsuri exterioare.

Mişcările unui nud expus, forţate de privirile celor din jur, tind să pară robotizate. Într-un final, nudul de femeie brunetă este pus la zid, după încercări şi căutări printr-o enciclopedie a ipostazelor “ce dau bine”.

Performance-ul de aseară a fost pregătit de Andreea David într-un spaţiu solitar, devenind, ca singur observator, subiectul propriei judecăţi estetice. “Nud de femeie brunetă” porneşte de la fetişizarea corpului nud feminin şi explorează diferite ipostaze ale acestuia la nivel de imagine.

“Ştiindu-se privit, corpul nud se ajustează imediat, performează tot felul de posturi stereotip asociate feminităţii.”

Andreea David este arhitect, performer și fost bursant al programului de master ex.e.r.c.e la CNN Montpellier. 

Foto: Robert Puţeanu

Diana Câmpean
Diana Câmpean

Am terminat jurnalismul și, deși ar fi putut să “mă termine” și el pe mine, mereu am mers mai departe mânată de gândul: “eu vreau să scriu!”. Și cel mai mult îmi place să scriu despre oamenii sinceri, despre cei care surprind și prin cele mai mărunte gesturi, cei care trec împăcați cu ei prin viață și care știu să viseze fără șovăieli.