La Jazz & Wine, aromele de vin se împletesc cu notele de Jazz

La Jazz & Wine, aromele de vin se împletesc cu notele de Jazz

 Sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 20:00, iubitorii de muzică jazz și pasionații de vin își dau întâlnire într-o locație neconvențională pentru un astfel de eveniment: Cinema Victoria.

Melomanii vor avea ocazia să se întâlnească cu JazzyBIT, unul dintre cele mai promițătoare trio-uri de jazz ale României, în cadrul unei degustări intime de vin. Vinurile vor fi oferite de două crame românești cu tradiție, Corcova Roy & Dâmboviceanu Winery și Petro Vaselo Winery.

A patra ediție Jazz & Wine transformă tradiționalul Cinematograf Victoria în sală de concerte și cramă, la finalul lunii, pe 21 noiembrie începând cu ora 20.00. În deschiderea concertului de jazz publicul va savura arome bogate ale viței de vin românești, completate armonios ulterior de ritmurile de jazz aduse la Cluj-Napoca de timișorenii de la JazzyBIT.

Corcova Roy & Dâmboviceanu, așezată în partea de sud-vest a țării, în județul Mehedinți, Corcova este o podgorie nouă pentru publicul de azi, care reia însă tradiția producerii vinului de calitate, inițiată în acest areal în urmă cu mai multe sute de ani. Vinurile Corcova Roy & Dâmboviceanu sunt speciale și au acel “gout du terroir”, pentru că aici se întrunesc toate elementele necesare: un climat temperat-continental cu influențe mediteraneene – veri calde și secetoase, ierni blânde, cu precipitații accentuate.

jazz and wine

Nimic nu poate împiedica atingerea obiectivelor atunci când este suficient de multă pasiune, iar în 2002 echipa Petro Vaselo Winery nu avea altceva decât pasiunea și convingerea că împreună vor reuși. Principalul lor obiectiv a fost acela de a intra în lumea de vinuri de calitate cu un brand, Made in Romania, pentru a dovedi astfel că pentru o echipa tanară si energică nu există alte limite decat cerul.

JazzyBIT, trio instrumental format în 2011, din componența căruia fac parte Teodor Pop Iuliu, Mihai Moldoveanu și Szabó Csongor-Zsolt, farmecă scenele de jazz din țară și din străinătate, colectând premii și aplauze de la renumite festivaluri de jazz precum Tuscia Jazz Festival, Musica Sulle Bocche Jazz Festival, Garâna Jazz Festival, JazzTM, Green Hours International Jazz Festival Bucuresti, Câmpina Jazz-Rock Festival, Sibiu Festivalul Internațional de Jazz, Târgu Mureș International Student Jazz Festival, Jazz in the Park Cluj-Napoca. Cu un repertoriu format în întregime din compoziții proprii, anul 2014 îi propulsează peste hotare, în competiția European Jazz Awards din Italia, unde JazzyBIT concurează în finală, la interpretare și compoziție, cu mari artiști ai noului val de jazz european.

Biletele pentru a patra ediție Jazz and Wine costă 30 de lei și asigură accesul atât la degustarea de vin, cât și la concertul de jazz susținut de JazzyBIT. Acestea pot fi achiziționate online de pe Biletmaster.ro (https://goo.gl/WP08kV), sau offline, de la Agenția Teatrală și Cinema Victoria.

Mai multe informații pe: www.facebook.com/JazzAndWineEvents