Reacţii

Reacţii

Principiul al 3-lea al mecanicii enunțat de Newton spune în principiu că fiecare acțiune asupra unui subiect atrage o reacție a soniasubiectului. E una dintre legile care guvernează Universul cunoscut de noi, lege pe care, dintr-un motiv sau altul, am ignorat-o.

Mă tem că nu se mai poate așa, Universul ne amintește în fiecare zi că există și că funcționează, semnele vin de peste tot, fie sub forma unor reacții alergice la polen, căpșuni sau creveți, fie sub forma unor “reacții alergice” la unii dintre oamenii pe care-i întâlnim (asta, să fim cinstiți, o experimentăm cu toții, doar că n-o punem în cuvinte de fiecare dată când se întâmplă, și-apoi ne mirăm că avem migrene sau mai știu eu ce manifestări dureroase).

Prin urmare, de azi înainte îngăduim reacției să se manifeste în formă scrisă, îngăduim cercului să se închidă și să se miște firesc, rotund. De azi avem o rubrică nouă, intitulată “Reacții”, dedicată cititorilor Revistei Bulevard.

Vă invităm, aşadar, la opinie, la întrebări sau la orice vă trece prin cap!