Ținuta potrivită pentru întâlnirile cu Suveranul Pontif

Ținând cont de tema acestei luni, m-am gândit să vorbim despre unul dintre cele mai exclusiviste topuri, respectiv cel care vizează ținutele purtate de membrii Familiilor Regale la întâlnirile cu reprezentantul Bisericii Catolice. În primul rând trebuie făcută o distincție între vizitele Familiilor Regale efectuate la Vatican, situație în care trebuie respectat dress code-ul impus de Biserica Catolică și vizitele Suveranului Pontif în diversele monarhii europene sau ale lumii, atunci când nu mai există restricții impuse de Vatican.

vatican3

Pentru vizitele efectuate la Vatican Reginele și Principesele, domnitoare sau consoarte, de religie ortodoxă sau protestantă vor purta întotdeauna o rochie lungă neagră, cu mâneci lungi și un voal negru care să acopere capul. În ceea ce privește membrii Familiilor Regale din state catolice se face o distincție. Monarhiile în care suveranii se bucură de ,,rex catholicissimus” beneficiează și de privilegiul albului ,,privilège du blanc”. ,,Rex catholicissimus” este un titlul acordat de Suveranul Pontif în calitatea sa de Șef al Bisericii Catolice, monarhilor din statele catolice care, în ochii Vaticanului, aplică principiile catolice atât în viața privată cât și în activitatea statală. Titlul are un caracter perpetuu transmițându-se descedenților primitorului inițial. Astfel, beneficiau de privilegiul albului Împărăteasa Austriei și Regina Ungariei, Reginele Italiei, Franței, Belgiei, Spaniei, Portugaliei, Bavariei, Poloniei, Marile Ducese din Luxemburg și Lituania. În prezent, titlul de ,,rex catholicissimus” și prin urmare beneficiul privilegiului albului este deținut doar de către suveranii din Belgia, Luxemburg și Spania. Principele de Monaco, Principele de Liechtenstein și Regele din Lesotho, deși catolici, nu au primit acest titlul până la acest moment și prin urmare consoartele lor nu se bucură de ,,Privilège du blanc”. În concluzie, pot purta alb ( rochie lungă albă cu mâneci lungi și voal alb pe cap) la întâlnirile cu Suveranul Pontif Regina Spaniei, Reginele Belgiei și Marea Ducesă de Luxemburg.

vatican8

Cu ocazia vizitelor la Vatican, se fac şi gafe de protocol. În 2006, de pildă, cu ocazia unei întâlniri pe care Cherie Blair, soţia prim‑ministrului britanic Tony Blair, a avut‑o cu Papa Benedict al XVI‑lea, aceasta a purtat o ţinută complet albă, destinată, aşa cum am precizat, unui număr extrem de restrâns de suverane sau consoarte din ţările catolice. În 2013, când Principesa Charlene de Monaco a fost primită în audienţă de către Papă, Alteţa Sa Serenisimă a purtat alb, deşi înaintea sa mama Principelui Albert al II‑lea, Principesa Grace de Monaco, a folosit întotdeauna negrul la astfel de întâlniri. Acest gest, dublat de comunicatul emis de biroul de presă al Vaticanului care spunea că, „în conformitate cu ceremonialul catolic pentru suveranele din ţările catolice, Principesei i‑a fost permis să poarte alb“, a dus cu gândul la „democratizarea“ privilegiului albului. Câteva luni mai târziu, la ceremonia de înscăunare a Papei Francisc I, Principesa a purtat negru, spre deosebire de suveranele cu privilegiul albului prezente la eveniment, adâncind şi mai mult controversele.

vatican4