Unde am pierdut încrederea?

“Dacã ai încredere în tine, ai şi rãbdare. Încrederea e totul.” – Ilie Nãstase

Am avut mereu norocul de a avea în jurul meu oameni pentru care sportul este un mod de viatã. Profeşionisti sau amatori, aceşti oameni m-au ancorat mereu la o realitate ce are doar faţete pozitive. Pãrinţii, antrenorii mei de demult dar în special cei ai fiului meu, prieteni sau chiar clienţi, oameni mari care m-au ajutat sa apreciez valori pierdute. Ei înteleg cã 100 metri se parcurge metru cu metru, cã un gând minunat se transformã în realitate având încredere unii in alţii. Se susţin, se admirã şi se bucurã de rezultatele celor din jurul lor. Învaţã de la modele şi în primul rând reuşesc sã transmitã mai departe. Aici se face diferenţa…

“Fãrã patinoar în oraşul ãsta nu se poate trãi!” a zis cândva un primar. M-am bucurat cã a acceptat un proiect îndrãzneţ la vremea aceea și l-am vãzut lucrând cot la cot cu oamenii. Patinoarul este plin mereu, oameni de la 5 la 80 de ani,profesionişti sau amatori patineazã. Hockey, patinaj artistic sau doar joacã. S-a schimbat primarul, s-au pierdut fondurile…Patinoarul funcționeazã, însã nu este acoperit. Sportul nu ar trebui sa fie politicã! Ne pãcãlim aici considerând politica un scop în loc sã o apreciem ca pe o unealtã.

“Nu faceţi baschet decât atât cât vã face plãcere. Urmaţi-vã chemarea, oricare ar fi ea!” aşa i-a sfãtuit Ghiţã Mureşan pe micii baschetbalişti care aşteaptã în fiecare an, cu nerãbdare, cele cateva zile în care-l pot avea alãturi pe marele campion. De câţiva ani se bucurã toţi de prezenţa şi sfaturile lui. Au antrenori și modele extraordinare în antrenamentele de pe parcursul anului aşa cã, în aceste câteva zile Ghiţã Mureşan încearcã sã le întãreascã încrederea în ei, sã-i înveţe sã fie în fiecare zi un pic mai buni, sã aibã o viaţã sãnãtoasã. E mult mai mult decât un simplu ghidaj într-ale baschetului.


20

Lansarea de carte “Campionii Clujului” a apreciatului jurnalist şi profesor Ovidiu Blag a fost un eveniment aşteptat, prezenţa marilor campioni în salã a adus emoție şi bucurie. Mã gândeam însã la Ovidiu…cãt timp din viaţã, energie si pasiune pentru a duce mai departe gânduri despre marii sportivi. Cu atâta dragoste pentru a transmite mai departe valorile unui oraş pe care-l îndrãgim mulţi. I-am mulţumit atunci dar sunt sigurã că mulţumiri vor veni în curând din partea micilor sportivi, avizi de modele și repere reale cãrora sã le cunoascã umanitatea.

Proiectele pe care le-am realizat pentru patinoare sau pentru karting au fost adresate unor comunitãti pentru care sportul este un mod de viatã. Dincolo de performanţă, de modele, orice sport care vã face plãcere şi ne ţine sãnãtoşi şi împreunã are nevoie de spaţiu desfaşurare. Locuri dedicate acestui tip de activitãţi sunt parte din viaţa de zi cu zi a comunitãtilor sãnãtoase. Când suntem construiţi pentru mişcare, ar fi frumos sã nu fim nevoiţi mereu sã ne rotim în cerc pãnã ne adunãm kilometri. Plimbare, alergare, mersul cu bicicleta trebuie sã-şi gãseascã spaţii fireşti în traseele urbane în zone nepoluate.

Tehnologia s-a dezvoltat impresionant dar dacã investim aici având în vedere doar performenţele tehnice riscãm sã pierdem din vedere umanitatea.

19

Sursă foto: crunchycreationz.com

Daniela Maier
Daniela Maier

Lucrurile simple mă bucură şi mă inspiră. În fiecare zi încerc să fac sau să fiu măcar un pic mai bine ca ieri. Arhitectura m-a învăţat ce înseamnă echilibrul, ritmul şi armonia pe care îmi place să le regăsesc în ceea ce fac.