Lectură în Parcul Central

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj organizează, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, manifestarea culturală “Lectură în parc”, eveniment în cadrul căruia se vor asigura servicii de lectură într-un spaţiu neconvenţional. Astfel, publicul doritor va avea acces în fiecare zi de miercuri a lunii august 2014, între orele 10.00 şi 15.00, la colecţiile de carte şi presă ale bibliotecii.

lectura-in-parc

Prietenii lecturii sunt aşteptaţi în Parcul Central ”Simion Bărnuţiu” de către personalul bibliotecii şi de o colecţie de peste 2 000 de titluri de cărţi şi periodice, colecţiile urmând a fi aduse şi puse la dispoziţia publicului cu ajutorul autovehiculului special amenajat ca Bibliobus.

No Comments Yet

Comments are closed