Nu mi-am luat ceai. Nu în acea zi. Am ales un suc de rodii, stoarse în fața mea de un băiat știrb, cu un zâmbet ștrengar. ”Să mai vii”, mi-a spus. ”Aici găsești cel mai bun suc din Ierusalim”. Și am mai mers… Și o să mai merg…
Am ieșit din Cetate și am lăsat Poarta Damascului în urmă. Eram în zona arăbească, sau Ierusalimul de Est, cum e numită. O lume pestriță, mirosuri îmbietoare și… strada Sultanul Suleiman. M-a apucat râsul. Mi-am amintit de serile când toată lumea vorbea de acest serial. O prăjitură cu ciocolată și mult sirop a fost vedeta acelei zile. Vânzătorul mă privea cum o înfulec. De cealaltă parte a străzii un grup de femei alegeau inele aurite și șaluri colorate. Muzica răsuna de peste tot și te îmbia, parcă, la dans… Nu vă gândiți la ritmuri din Top 10, ci imaginați-vă sunetele tablei și senzualele dansuri din buric. Iar peste toate acestea venea, din când în când, un miros îmbietor de kebab. Hhmm, pe strada Suleiman până și simplul muritor e rege!
După ce mi-am isprăvit prăjitura și mi-am potolit setea, am traversat și am dat de… peșterile lui Zedekiah, cunoscute și sub denumirea de Carierele Regelui Solomon. Am coborât destul de mult sub Cetate, într-un labirint de alei intens luminate. Și mă gândeam că aici au trudit mii de sclavi ce au scos la lumină blocurile de piatră uriașe ce au fost folosite la ridicarea Templului lui Solomon, cum spune legenda. Istoria e la fiecare pas în Old City și se îmbină spectaculos cu prezentul, într-un spectacol universal. În acea zi, în Peșterile lui Zedekiah răsuna sunetul muzicii devoționale iar statuia lui Hanuman îmi dădea impresia că sunt în India. În fapt, India era țara invitată la un eveniment muzical ce celebra diversitatea culturală. Abia așteptam să vorbesc cu Amia și să îi spun cum am găsit eu India în inima Ierusalimului.
Am părăsit peșterile, am lăsat acea bucată de India în urmă și mi-am continuat drumul de-a lungul zidurilor Ierusalimului. Poarta lui Irod era aproape, așa că mi-am zis să văd cum arată. Mi-a plăcut că era liniște. Era doar o altă intrare în Cetate și nu avea nimic din agitația de la Poarta Damascului. Iar oamenii își vedea liniștiți de ale lor. Era o zi ca oricare alta… Iar mâine aveam de gând să trec dincolo de zid, să văd Moscheea Al-Aqsa, de unde se auzea rugăciunea…
Va urma…
Sursă foto: arhiva personală Mihaela Gligor