Emoţii conceptualizate cu Andreea Castrase

Dacă vreţi să ştiţi cum arată o cutie a memoriei, puteţi să aflaţi descoperind universul unor clipe adunate ȋntr-o valiză imaginată de Andreea Castrase, un accesoriu pentru o colecţie cât o călătorie pe un drum al vieţii.

Andreea Castrase

Andreea Castrase este masterandă ȋn anul II ȋn cadrul Universităţii de Artă şi Design, secţia Design vestimentar. Dintre performanţele ei de până acum menţionăm căştigarea ȋn februarie 2014 a concursului organizat de NowFashion, premiul materializându-se ȋntr-o bursă de studiu la Paris. Un alt concurs căştigat a fost Like New Designers by Atelier Perwoll, cu colecţia When they stood still, colecţia fiind mai apoi expusă ȋn cadrul showroom-ului Molecule F si Band of Creators.

[easyrotator]erc_51_1409306720[/easyrotator]

Pentru dezvoltarea şi perfecţionarea pregătirii ei profesionale Andreea a beneficiat şi de un stagiu de practică ȋn cadrul atelierului designerului belgian Ann Demeulemeester, ȋn Antwerp.

Design&Stil

“În cadrul fiecărui proiect, caut surse de inspiraţie cât mai diverse, care să mă ajute să transpun conceptul sau povestea colecţiei în concordanţă cu personalitatea şi viziunea personală. De asemenea, urmăresc ca fiecare colecţie să reuşească să transmită o anumită emoţie. În cadrul colecţiilor, de cele mai multe ori prefer să optez pentru un design purtabil, dar mă preocupă in mod deosebit creaţiile conceptuale care asimilează mai multe domenii artistice. Astfel, ȋncerc să exprim viziunea personală prin modul de abordare a temei şi a conceptului în raport cu ilustrarea colecţiei, fiind importantă coerenţa acesteia, diversitatea tipurilor de produse, dar şi purtabilitatea pieselor vestimentare.”

1 2

Punctul de plecare pentru colectia de licenţă a Andreei Castrase a fost relativitatea identităţii pusă sub semnul unei călătorii simbolice care să influenţeze identitatea personajului. Portretul personajului este completat de valizele care devin cutii ale memoriei, iar conţinutul lor este vizibil prin inserarea unei părţi laterale din sticlă. Prin aceste elemente de styling, privitorul reuşeşte să interpreteze „traseul” acestei călătorii simbolice. Astfel, am ȋncercat să sugerez o experienţă a călătoriei care devine un proces narativ al propriei identităţi.

[easyrotator]erc_29_1409305325[/easyrotator]

Simina Cheteleş
Simina Cheteleş

Am urmat Academia Blondy, prima academie din ţară care oferea titlul de hairstylist. Aceasta m-a făcut să ȋnţeleg că drumul meu ȋn viaţă este lumea esteticii, pasiune pe care am urmat-o ȋn toţi aceşti ani ȋn seminarii de specializare şi competiţii naţionale şi internaţionale, astfel ȋncât ȋn 2008 am luat marele premiu şi am ajuns să reprezint România la Campionatul Mondial de Coafură de la Berlin. Toate aceste realizari mi-au deschis oportunitatea de a deveni trainer naţional.