Un tablou numit succes

Cred că ceea ce impresionează cel mai mult și motivează oamenii sunt exemplele personale, care prin muncă, dedicație și pasiune obțin succesul, chiar dacă în anumite circumstanțe nu ar avea nicio șansă să ajungă acolo.

Aș vrea să scriu despre oamenii care m-au învățat că se poate, chiar dacă vârsta lor, uneori este o treime și chiar mai puțin din vârsta mea. Nu cred că anii sunt cei care ne spun cine suntem, ci cred în prezentul care se întâmplă și face diferența indiferent de gen, vârstă și pregătirea profesională.

simona baciu 2Așa s-a întâmplat în urma cu 5 ani, când la un concurs de artă am întâlnit un tânăr de 14 ani, care m-a impresionat prin atitudinea lui și dorința de a învinge toate barierele.

Acest tânăr a devenit elevul nostru în anii următori, fiind susținut de către instituția noastră să învețe și să se dezvolte.

De ce vorbesc despre el astăzi? Este pentru ca în urma cu o oră am primit vestea că a luat locul întâi în lume la un concurs internațional foarte renumit, Bill Bryson Award 2014, organizat de Royal Society of Chemistry, Marea Britanie, concurs care încurajează creativitatea, arta și știința.

Tema din acest an a concursului a fost: Unde este arta din știință? Unde este știința din artă?

M-a uimit curajul acestui tânăr de a vedea ceea ce nu se vede. Curajul lui de a învinge toate greutățile pe care viața i le-a dat și să ajungă pe podiumul cel mai înalt. Cu toții am învățat de la el că se poate și că ne trebuie multa muncă, speranța și tărie de caracter.

Atunci când astrele spun că nu ai părinți sau că vii dintr-un mediu în care speranța moare prima, drumul tău în viață este unul abrupt și greu de cucerit.

Cred că șansele pe care viața ți le dă și pe care ți le deschide educația sunt cele care conduc la succesul fiecăruia. Sunt mândră să vad copii cucerind Everestul vieții. Ce este cel mai important este că pe acest drum, oamenii care cred în tine, ți se alătură.

În mod normal, sentimentele care ar domina ar fi, poate: furia și frica, dar în acest caz, ca și în multe altele, sentimentul iubirii necondiționate domină și îngenunchează sentimentele negative. Cred că talentul îl poți avea, dar fără muncă, dăruire și îndrăzneală, el poate muri. Am învățat de la Vlad că a crede în tine și a avea curajul să pășești înspre necunoscut este prima lecție pe drumul de a fi un învingător.

simona baciu 1

Suntem mândri să împărtășim bucuria succesului copiilor noștri, dar succesul le aparține numai lor.

Reflecția mea din aceasta săptămână este: să ne întoarcem în noi, să vedem ce zace acolo, pentru a putea face primul pas să cucerim Everestul nostru.

Simona Baciu
Simona Baciu

Simona Baciu este un vizionar și un agent al schimbării. Ea consideră că fiecare dificultate poate deveni o oportunitate de a crește. La începutul anilor 90, fiind profesor de tehnologie la un liceu de stat, Simona s-a simtit foarte limitată de posibilitățile acordate de sistemului de învățământ românesc, astfel beneficiind de burse de studiu si cursuri in strainatate, a descoperit un model de educaţie nou, care a fascinat-o şi la care şi-a dorit sa aibă acces şi copiii români.