Femina, magistra hominem est

Este o lume a bărbaților, da, dar în spatele fiecărui bărbat este o femeie puternică ce-l împinge spre succes. De fapt, nu bărbații sunt de succes, ci femeile din spatele lor.

Primul care a recunoscut asta (chiar în scris, de altfel) a fost Hașdeu, cu lucrarea Răzvan și Vidra. Este evident că Răzvan n-ar fi ajuns nimic dacă n-ar fi fost Vidra care să-l insufle și care să-i ceară mărire. Pas cu pas, fiecare pisc pe care ajungea și pe care și-l dorea devenea insuficient din momentul în care-l atingea.

autenticitate

Altul care înțeles și a acceptat acest lucru (chiar dacă în altă notă, una mai macabră) a fost Shakespeare, cu lucrarea Macbeth. Și acolo, Macbeth ar fi fost și ar fi rămas un mic nobil de provincie dacă nu era Lady Macbeth care să-l împingă să devină rege. Drum ales a fost un drum neplăcut pentru mulți (mai ales pentru cei uciși), dar Macbeth și-a atins ținta.

Sigur, au fost perioade istorice ciudate, în care bărbații aproape s-au temut de femei. Celebru este cazul lui Marie Curie care n-a fost acceptată la facultate în Rusia pentru că era femeie. A fost nevoită să se mute la Paris pentru a studia, ulterior a devenit prima femeie care a luat premiul Nobel.

Vineri seară, la Opera Națională din Cluj este un spectacol dirijat de o femeie: Keri Lynn Willson. Multă lume se miră când aude acest lucru: o femeie dirijor? Din fericire, ea este deja celebră, și nu pentru că este femeie: ci pentru că, într-o lume dominată de bărbați dirijori ea a reușit frumos, cu grație să-și impună un stil muzical inconfundabil.

autenticitate2

Lumea de afaceri este considerată a fi o lume a bărbaților. O lume dură. Cu toate astea, sunt multe femei care au succes în această lume „a bărbaților”. Iar, în spatele celor mai mulți bărbați de afaceri de succes se află câte o femeie puternică.

Alin Ivan
Alin Ivan

Economist, Certified Management Consultant. Alin Ivan s-a alăturat echipei SVASTA în 1999, fiind implicat în principal în proiecte de management financiar şi analiza investiţiilor.