Amor fierbinte în camera frig

adi art….și alte prostii pe care le aud despre bucătari ș bucătărese.

La 19 ani n-aveam gânduri legate de bucătărie, de gătit, de performanță, n-aveam niciun gând, să fiu sincer. Puteam să plec în parc la miezul nopții cu o sticlă de Sprite în mână (nu știu cu ce m-ai convinge azi să beau Sprite) sau la mare pentru cinci zile, fără să anunț pe nimeni în afara prietenului meu Dan, cu care și plecam să vedem ce mai fac fericiții din Vama Veche și, pe cât posibil, să ne prefacem că suntem la fel ca ei (mai puțin partea-n fundul gol, pe care am experimentat-o o dată și care nu ne-a părut a fi cine știe ce, că nu-i de niciun folos să fii un pom desfrunzit într-o grămadă de poame, mai mult sau mai puțin veștede). Totuși, la 19 ani am intrat pentru prima dată într-o bucătărie de restaurant. La sectorul „pizza”, pentru care restul bucătarilor nu aveau considerație nici cât pentru sectorul zootehnic al fostei organizări socialiste. S-a întâmplat să-mi placă, lucru care a condus la ceea ce sunt azi, trecând printr-o mulțime de bucătării.
Am lucrat cu bucătari hoțomani, cu bucătari bețivi, cu bucătari nebuni în pragul geniului, cu cretini și cu oameni cumsecade, de ambele sexe. Am făcut tot ce mi s-a dat să fac, am transpirat, m-am ars, m-am tăiat în repetate rânduri, am filtrat mii de litri de apă, milioane de bârfe, tone de glume proaste, multă informație utilă și de o sută de ori mai multă informație inutilă. În curând se vor împlini 20 de ani de la prima mea intrare într-o bucătărie de restaurant. În aproape 20 de ani am văzut și auzit multe, dar mi-au scăpat două lucruri: sexul dintre bucătari și colegele lor în camera frig (sigur că s-au făcut și desfăcut familii prin magaziile de coloniale sau prin vestiare, dar nu în camera frig, care nu-i un loc propice pentru așa ceva, din motive de fizică – lucrurile se contractă la frig) cum tot aud mai nou că se laudă tot soiul de neghiobi, și, mai important decât amorul fierbinte la rece, hărțuirea sexuală și discriminarea femeilor pentru că sunt femei. În bucătărie ți se spune că ești tâmpit indiferent de ce culoare au șosetele tale (nici asta n-am prea întâlnit-o, vă spun drept, ori am nimerit eu mai mult între manierați, ori ce ni se arată la televizor nu-i chiar adevărat) și ești pus fix la munca pe care ești în stare să o faci, indiferent de sexul tău.
Nimeni nu pune la tigăi o persoană care nu stăpânește tehnica, nimeni nu trimite la vase sau la curățat legume o persoană care se mișcă destul de repede cu cuțitul, niciun bucătar șef nu s-ar baza pe o colegă doar pentru că-i frumoasă, într-o bucătărie toți put a grăsime arsă și a transpirație, nu prea e loc de șăgălnicii. Niciun bucătar șef dintre cei pe care i-am cunoscut eu în 20 de ani, n-ar fi pus un om bun într-o poziție proastă doar pentru că nu-i plăcea de el. În primul rând pentru că într-o bucătărie n-ai niciodată destui oameni buni și în al doilea rând, pentru că dacă vrei să-i arăți cuiva cine-i șeful, nu-l pui la curățat cartofi, unde nu-i nicio provocare, îl pui la mașina de gătit, să simtă flacăra, să simtă adrenalina, să i se înfunde urechile și să se ceară singur afară. Sigur, uneori poți să ai surprize plăcute (unele caractere sunt faine, au nevoie doar de forjă), alteori, de cele mai multe ori, ți se confirmă că răzvrătitul e răzvrătit din cauza muncii, nu din cauza poziției. Iar răzvrătitul acesta poate avea nasturii vestonului pe dreapta ori pe stânga.
Ce încerc să spun cu articolul de față? Că afirmația „bărbații sunt bucătari mai buni decât femeile” e idioată și jignitoare în egală măsură pentru bărbați și pentru femei. Da, bucătăria de restaurant e o lume a bărbaților dar nu pentru că femeile sunt mai proaste sau mai puțin talentate, ci pentru că meseria asta e pur și simplu prea grea din punct de vedere fizic, soții sunt prea bătuți în cap (uneori orele-s lungi), copiii nu pot să stea fără mamă prea mult timp și, cu puține excepții, femeile nu prea țin la băutură. Nu suntem neapărat mai buni, suntem doar mai mulți. Bucătăria e un câmp de luptă iar amazoanele sunt personaje imaginare.
Caricatură realizată de Alin Bogătean
Adi Hădean
Adi Hădean

Știu ce am de făcut în fiecare zi pentru ca viața mea să fie așa cum îmi doresc și pentru a putea merge la culcare cu un zâmbet pe față.