Nu aşa, ci altcumva

Nemulţumirea pare a fi o constantă în viaţa omului, chiar dacă unii joacă mai des cartea Zen şi-şi prezintă existenţa ca fiind una destul de tihnită.

Mai mereu timpul îţi scapă printre degete şi aştepţi cu nerăbdare câteva zile libere, menite să-ţi pună ordine în gânduri şi în manifestarea lor: în primul weekend voi face mâncarea aia pe care am gustat-o sau de care am citit cândva, voi aduce curăţenia la zi, voi face mai multă mişcare, o să am timp pentru mine, pentru sufletul meu, voi putea să mă gândesc la paşii următori, să planific, să mă organizez, să ies la aer, să mă întâlnesc cu cei pe care i-am tot amânat. Oboseala şi rutina sunt reale, iar proiecţia dulce a momentului de respiro pare a fi cel puţin la fel de vie. Însă atunci când primim premiul tânjit, majoritatea obiectivelor se rescriu, deoarece măcar în timpul liber vrem să acţionăm fără a ţine cont de un desfăşurător. Facem doar ceea ce nu prea suferă amânare, iar între activităţile musai începe să se strecoare câte un moment de Internet, măsurat în zeci de minute, câte o leneveală pe canapea sau o privire tâmpă la punct fix. Weekend-ul se termină injust de repede, iar lista cu lucrurile pe care vrei să le faci devine şi mai lungă, adăugând restanţele aferente celor două zile.

lazy_weekend

Apoi, mai rar ce-i drept, apare câte un weekend prelungit, datorat sărbătorilor reper ce ne marchează existenţa. Sfera activităţilor posibile se restrânge niţel în aceste perioade, pentru că religia tronează în casa fiecăruia, într-o anumită măsură. De aceea, chiar dacă la tine în cuib se cade să prestezi diverse, se prea poate să nu rezonezi cu ceea ce se întâmplă în exterior şi astfel devii oarecum consemnat la domiciliu, iar câteva zile de stat la bază, în care mai scapi doar câte o plimbare sau o drumeţie, pot deveni obositor de liniştite. Mănânci prea des, stai cu nasul în pernă până când aceasta ia forma feţei, în timp ce articulaţiile se încleştează de la poziţia fixă îndelungată, ai văzut atâtea filme încât nu mai deosebeşti prea clar realitatea de viaţa personajelor sau ai citit până când ţi s-a împăienjenit privirea. Desigur, tot ceea ce am menţionat nu se aplică familiilor ce au copii mici, unde nu există zile libere, programul milităresc fiind la loc de cinste.

După un astfel de stop joc letargic, începi să-ţi doreşti acţiune, program, întâlniri, mişunări, să se întâmple ceva dom’le, acel ceva de care fugeai deunăzi. În după-masa premergătoare reluării activităţii, totuşi ne debusolăm uşor la gândul că de mâine trebuie să zbârnâim iar.

Pe acelaşi principiu „ foaie verde colţ ciuntit/ sunt mereu nemulţumit/ altă rimă n-am găsit”, vara e prea cald, iarna prea frig, ploaia prea udă, oamenii prea diferiţi, tinereţea prea problematică, iar viaţa prea scurtă, astfel încât, cel mai probabil, vom sfârşi cu un mare bot pe mutră şi cu mâinile încrucişate la piept, în semn de protest. Hai să nu!

http://www.dreamstime.com/stock-photos-little-brat-ballerina-holding-her-arms-crossed-image16248963

Surse foto: 1hdwallpapers.com, nataliacoachingyou.ca

Brînduşa Munteanu
Brînduşa Munteanu

Brînduşa aici, cu î din i, căci aşa era scrierea prin ’82. Numele e destul de ofertant, aşa că până în prezent am auzit o mulţime de diminutive şi derivate, toate dragi mie. Absolventă de Ştiinţe Economice, am practicat puţin meseria şi trebuie să recunosc că mi-a displăcut în mare măsură. Eram într-un punct destul de anost când destinul s-a sesizat şi m-a urcat în carusel, dându-mi o situaţie de viaţă extrem de delicată, care mi-a schimbat perspectiva asupra a tot ceea ce mă înconjoară. Şi bine a făcut!