Zile şi nopţi

Traiectoria manifestărilor dedicate zilei de naştere e una ascendentă, până când atinge punctul vârstei mature, de unde, după o scurtă stagnare, începe să coboare. Panta pare să fie în oglindă, astfel încât întregul zbor are o oarecare simetrie a trăirilor.

Când eşti copil, ziua ta e aproape la fel de bună ca şi venirea lui Moş Crăciun, ceva real neputând totuşi să surclaseze misterul. Ţi se întâmplă toate lucrurile grozave la care ai putea visa: capeţi cadouri mari şi multe, ţi se adună în casă o hoardă de oameni în miniatură, alături de care sigur vei distruge măcar un obiect decorativ, primeşti dulce fără să cerşeşti, ai voie să urli şi să alergi bezmetic până când bluza ţi se lipeşte de corp, în timp ce întreaga locuinţă miroase a sufleţele transpirate.

iStock_000009348450Large

Pe măsură ce creşti în înălţime, jocurile devin mai statice, dar petrecerile rămân la fel de zgomotoase, însă de data asta din cauza volumului fondului muzical. Eşti tot mai self-aware, te pregăteşti pentru eveniment, te găteşti, vrei să impresionezi şi să fii remarcat. Sărbătorirea poate încă să aibă loc la domiciliu, unde îţi chemi câţiva colegi, vecini, amici, dar acum vă închideţi în cameră şi primeşti room service doar după ce se bate în prealabil la uşă sau bifezi primele ieşiri în oraş, la un suc, deocamdată ajungând acasă la o oră decentă. Lucrurile se precipită şi culminează cu “maj-urile”, când hormonii se dezlănţuie şi tot cheful e pe bază de flirt dansant şi beţie de grup, iar finalul se soldează cu un conflict între generaţii, când ajungi acasă mult prea târziu, mirosind a fum şi a mix de grade alcoolice.

dj-majorat-bucuresti

Urmează studenţia şi libertatea, chefurile la cabană de trei zile, lascivitate, poveşti de iubire de-o seară şi multă confuzie bahică, dar până acum ai învăţat cum să-ţi gestionezi mersul legănat, astfel încât să pară ceva formă de dans. Primeşti cadouri distractive sau simbolice, e multă voie bună, energie, lipsă de griji, prietenie şi miroase a zori de zi.

După aceea păşeşti confuz în câmpul muncii, al cărui contur nu-l zăreşti niciunde la orizont, chiar dacă în fiecare an trasezi o nouă parcelă. Te simţi mai vlăguit, iar ziua ta nu mai pare a fi aceeaşi sursă explozivă de bucurie, cum era odinioară. Se strânge lumea laolaltă, fiecare căutând un pretext bun pentru a se mobiliza la o ieşire de sâmbătă şi parcă preferi locurile unde se poate povesti, nu musai unde bubuie basul în stomac. După ce apar copiii, petrecerile lor trec pe primul loc, iar tu te mai serbezi doar pe fugă. Ştiind că a doua zi trebuie să te trezeşti la opt, foloseşti la maxim timpul liber pe care îl ai, căci acum distracţia e pe ceas. În jurul tău sunt preponderent cupluri, flirtul, în cazul în care e îndrăznit, se lasă cu scandal, cadourile primite sunt mai costisitoare şi chefurile mai scurte. Apreciezi mirosul aşternuturilor curate şi puţinele ore de somn post sărbătoare, până când trebuie să intri, din nou, în priză.

Dancing+Stars+Celebration+Party+Charcoal+Restaurant+-XmoIg6mKSvl

Şi aşa trec câteva zile…de naştere, apoi uşor apar ridurile, însă copiii au crescut suficient, ba poate au şi plecat de acasă, aşa că încet îţi revine cheful de petrecere. Dacă te mai ţin balamalele şi poţi să asimilezi diferenţa de vârstă, mergi la un bar/ club, dacă nu, ajungi iar să-ţi serbezi ziua acasă. Revitalizezi relaţii sociale letargice, dansezi cum n-ai făcut-o niciodată în faţa copiilor, te bucuri ca şi când ai regăsit ceva pierdut în tine. Cadourile sunt de suflet, petrecerile intense, dar intersectate de pauze de respiro, glumele tendenţioase şi miroase a mâncare bună şi a vin de calitate.

dancing-parents

Zilele de naştere de la apus vin parcă în ciuda ta şi evenimentul în sine nu are cum să te mai binedispună. Însă te entuziasmezi ca un copil dacă se mai umple casa de oaspeţi, ciupeşti câte un pahar de tărie în ciuda comentariilor grijulii ale urmaşilor şi ai voie să faci excepţii de la regimul alimentar. Îţi maschezi regretele în forma sfaturilor date tinerilor, iar dacă ai norocul să mai ai prieteni – invitaţi, faci glume pe seama vârstei şi oboseşti de la atâta amuzament. Nu mai vrei să primeşti cadouri, întrucât ai tot ceea ce consideri a fi necesar, petrecerea se termină înainte de lăsarea întunericului şi miroase a… înserare.

CousinswGma

Sursă foto: cityguideny.com, djvega.ro, zimbio.com, healthyinheels.net, veganyackattack.com