Gill Viandier aduce arta în spaţiul public, în paşi de dans

DSC03296Gill Viandier este un artist complex, un arhitect şi dansator care îmbină prin tot ce face arta cu spaţiul public. Prin Scena Urbană şi Institutul Cultural Francez, artistul va veni la Cluj-Napoca, după o perioadă bună în care s-a gândit cum să ajute la transformarea străzii Mihail Kogălniceanu, care poate deveni pietonală.

Începând cu 9 martie, Gill va fi prezent la Cluj timp de o săptămână, pentru a se documenta pentru proiectul din mai. Va vorbi cu oamenii pe strada amintită şi va pregăti şi un workshop cu coregrafi şi coregrafi amatori, pentru acelaşi proiect. Ne-am gândit să povestim puţin cu el înainte pentru a-i descoperi o mică parte din gânduri.

Cine este Gill Viandier?

Mă simt un fel de cercetător, curios de multe lucruri şi încerc să nu fac diferenţe între domenii. Încerc să fac legături între lucruri şi între oameni. Arta a fost mereu motorul vieţii mele, la început prin muzică (pian, clarinet, voce). Au urmat literatura, teatrul, dansul, filmul, desenul, arta contemporană, fără a lăsa deoparte ştiinţa sau filosofia. Am crescut în Franţa unde mai lucrez uneori, dar acum locuiesc de 5 ani în Berlin şi tot mai mult în Andaluzia.

Am experimentat de mult timp viaţa nomadă şi implicit singurătatea, călătoriile, adaptarea, observarea, chestionând totuşi ce presupune a fi împreună în turnee, la petreceri, în diferitele oraşe pe care mi-a plăcut mereu să le explorez, în naturi şi lumi diferite.

DSC05505

Ai studiat arhitectura, apoi dansul. Cum ai făcut pasul ăsta? Care crezi că este legătura dintre cele  două domenii?

Studiind arhitectura şi urbanismul am învăţat să privesc spaţiul şi integrând diferiţi parametri, să-l definesc şi să-l concep. Prin dansul contemporan, pe care-l practic de 14 ani, am învăţat în ce fel corpul şi sufletul pot dialoga cu spaţiul şi cum se pot exprima. Să devin dansator a fost mereu visul meu dar, mai mult decât atât, este chemarea mişcării, conştientizarea puterii şi posibilităţilor corpului în conexiune permanentă cu trăirile interioare. Este ceva de care arhitectura uită uneori.

DSC07095

Printre altele, duci dansul în locuri neconvenţionale, în spaţiul public. Care sunt reacţiile oamenilor? Cum interacţionează cu acest tip de artă?

După mulţi ani de activitate în cadrul teatrelor, am realizat că identitatea şi inspiraţia mea veneau din afara vreunei cutii, a vreunui spaţiu închis de studio. Spaţiul public urban este locul unde o evoluţie poate chestiona şi provoca comportamentele sociale uzuale, poate crea conexiuni sociale încurajând diversitatea, poate scoate arta din audienţa uzuala şi confortabilă.

Cu toate acestea, încă simt teatrul ca prima mea casă. Reacţiile oamenilor sunt variate pe măsura diversităţii umane. Acest proiect este o invitaţie în a simţi dansul în interiorul tău, în a-ţi accepta corpul cu senzaţii, emoţii şi a lupta împotriva uniformităţii, tendinţă impusă de oraşele noastre.

DSC07251 DSC07310

Cum ai început colaborarea cu Denis Tricot?

L-am întâlnit pe Denis în 2006, după un spectacol în care m-a văzut dansând. Am vorbit şi, după ce am văzut imagini cu sculpturile sale, am ştiut că ne vom revedea! Mi-a propus apoi să colaborăm pe instalaţia-instrument Orga de Lemn, care este atât de mare, încât întreg corpul este solicitat în a interacţiona cu interiorul ei. O asociere perfectă de design, muzică electronică şi improvizaţie de dans… asta a fost ceea ce mi-am dorit.

Ce vrei să transmiţi prin dansul cu o sculptură?

Cu toţi captorii, sculptura devine un instrument mobil, fără reguli scrise. Mă las inspirat de curbura planşelor de lemn, de sunetele extraordinare. Sculptura poate evoca atât de multe publicului… eu încerc să fac să iasă la suprafaţă: curgerea timpului, conexiuni sinusoidale cu corpul, greutate şi lumină, elasticitate, rezistenţă, sunete organice. Oscilaţia între a compune muzică în cadrul acestui trio şi o confruntare fizică Leviatan/Titan.

Ce alte astfel de proiecte, care ar putea surprinde, mai ai la activ?

Din 2006 dezvolt un proiect sub numele generic #Number#. Este o cercetare care a demarat cu ideea de convergenţă în oraş. Umblatul ca mod de antrenament, încălzire, colectare de gânduri, obiecte şi situaţii… de a crea un spectacol într-o piaţetă, singur sau alături de oameni care vin pe trasee diferite.

După diferite experienţe în Montpellier, Zagreb, Bruxelles, Berlin, Paris şi o perioadă mai lungă în Budapesta în mai 2012, chestionond limite, locuri, conştientizarea atitudinilor urbane, următorul pas este Cluj-Napoca, unde conjunctura face că o stradă de importanţă majoră pentru centrul oraşului (Strada Mihail Kogălniceanu) se doreşte a fi transformată în pietonal.

Am în continuare proiecte de scenă cu diferite companii europene, un proiect despre viaţa nomadă in Marsilia, un duet cu “dumbbells” pentru un festival în aer liber şi în curând o colaborare cu un dansator de flamenco. Totodată, mi-ar plăcea sa iau în considerare mai multe proiecte muzicale.

P1030779 P1030810

Vii pentru prima dată la Cluj-Napoca. Ce planuri şi aşteptări ai?

Da, e prima dată când vin în Cluj-Napoca, după aproape un an în care mi-am imaginat şi am scris cum dansul, corpul şi percepţia urbană pot susţine şi acompania transformarea străzii Mihai Kogălniceanu în pietonală.

Mulţumită Danielei Maier, Institutului Cultural Francez şi Scenei Urbană care m-au invitat, voi putea să întâlnesc arhitecţi, dansatori, fotografi, orice persoană interesată în a împărtăşi viziuni şi atitudini despre designul potenţialului spaţiu public.

Va fi un fel de laborator al pietonilor, intenţionăm să ne petrecem timpul acolo, să improvizăm şi să le punem intrebări localnicilor care folosesc această stradă, pentru a înţelege trecutul şi viitorul posibil al primului simbol al oraşului: strada.

Sper că vom avea un ecou asupra populaţiei şi că materialul strâns va duce la un nou pas, ca o propunere de idei pentru o nouă dezvoltare a arterei urbane.

Cu această ocazie mă voi interesa asupra detaliilor tehnice pentru un proiect viitor alături de Denis Tricot şi Eric Cordier, o instalaţie-dans-concert numită “Grandoarea naturii”, care va avea loc în faţa clădirii Filarmonicii (n.red Colegiul Academic) în luna mai 2014.

DSC_0031

Cochetezi şi cu muzica, scenografia, critica de film, traducerile. De unde atâta energie?

Energia e peste tot. Însă cel mai mult se găseşte în vibraţiile dintre oameni, în simularea unor proiecte, în muzică, artă în general, în zâmbete, în călătorii şi în general în libertate, chiar dacă uneori prea multă libertate nu e uşor de gestionat. Energia să rezişti împotriva unei lumi dominate de bani, frică sau ierarhie. Energie în speranţă, curiozitate, muncă, sănătate, echilibru între singurătate şi sociabilitate, între a fi cu picioarele pe pământ si cu capul în nori, între munca fizică şi analizele spirituale, imaginaţia. De aceea cred că arta de a atinge sau a fi atins este importantă, pentru că mereu ajută la transmiterea energiei.

DSC03328

Cum îţi petreci timpul liber?

Linia dintre timpul liber şi timpul de muncă este uneori dificil de trasat. Prin faptul că merg la un spectacol, o expoziţie, cânt la pian sau citesc o carte, pot fi mereu inspirat sau pot descoperi materiale pentru munca în progres. Dar îmi place şi să mă reconectez cu natura, marea, pădurea sau munţii. Cât de des pot ador să merg pe distanţe lungi cu bicicleta, să explorez oraşul. Sau să merg să dansez… aş dansa mereu!

DSC05488 DSC07028

Foto: Arhiva personală Gill Viandier

Diana Câmpean
Diana Câmpean

Am terminat jurnalismul și, deși ar fi putut să “mă termine” și el pe mine, mereu am mers mai departe mânată de gândul: “eu vreau să scriu!”. Și cel mai mult îmi place să scriu despre oamenii sinceri, despre cei care surprind și prin cele mai mărunte gesturi, cei care trec împăcați cu ei prin viață și care știu să viseze fără șovăieli.