The Black Hole

Scriu aceste rânduri chiar acum, în seara când Dragobetele bate la uşă. E o temă care inspiră mult, cu siguranţă, la fel ca şi deja celebrul Valentine’s Day, însă, până în clipa de faţă, n-am reuşit să pun “pe hârtie” nimic legat de sărbătorile sus menţionate. Am încercat mereu sentimentul că, orice aş spune sau aş scrie pe această temă, nu-mi va face plăcere să recitesc, iar de retrăit, cu atât mai puţin. Multitudinea clişeelor sau avalanşa de reclame tot mai agresive de la un an la altul, cu siguranţă, au avut un cuvânt decisiv în acest sens. De câte ori nu golesc ele de conţinut tot ceea ce, în esenţă, este mai frumos şi mai atractiv într-o sărbătoare unică? Din atare motiv n-am putut personaliza, pe inima mea, niciuna din cele două evenimente care au atât de mare trecere la public.

attila varga 3

Anul curent a fost însă total diferit. Cineva foarte drag sufletului meu mi-a oferit un cadou generos cu ocazia aniversării mele. Deşi nu m-am aşteptat la asta niciodată, „Splash Party-ul” de Valentine’s Day găzduit de un foarte cunoscut Aquaworld, culmea, m-a condus la concluzii neaşteptate. De fapt, mai sincer spus, nu atât „Buli-Party-ul” de acolo care glorifica ideea de drink, (water) dress and love a devenit edificatoare, cât mai ales persoana minunată care a fost tot timpul lângă mine. Era prima dată când serbam Valentine’s Day pentru că aşa se nimerise. De multe ori în viaţă, pleci la drum ca şi gânditor prea profund, dar ai lângă tine pe cine trebuie, pentru ca, mai apoi, să reuşeşti să deschizi şi acea inimă care îţi este aproape nu ai cum să nu devii Dragobete. Ţine de mersul firesc al lucrurilor de care nu poţi face abstracţie. Cam tot la fel a fost şi în toiul acelei „Splash-Chermeze”. Pur şi simplu nu am fost în măsură să fac abstracţie de un loc mai special. Era amplasat la mare înălțime, îţi permitea să cobori la sol cu o saltea pneumatică, alunecând pe apă într-o ţeavă imensă, întunecată, ce fusese construită în spirală şi la intrarea căreia scria promiţător: „The Black Hole” – „Gaura Neagră”. Nu m-am văzut vreodată în viaţa aceasta făcând, în duet cu cineva, cristiane tocmai într-un tub unde, atunci când intri, nu vezi lumina de la capătul tunelului. Eventual auzi doar răcnete de la cei care au pornit înaintea ta, fără putinţa de a-şi imagina şi ei de fapt ce fel de traseu îi aşteaptă pe parcurs, pentru ca, la ieşire, să nu rămână nimănui decât speranţa că mai e, totuşi, un loc liber pentru fiecare la Institutul Inimii.

attila varga 1

Eu, personal, am crezut întotdeauna faptul că Universul are ciudăţeniile lui, iar găurile negre, cu acceleraţia lor gravitaţională imensă, se înscriu printre ele. Mai cred şi aceea că universul nostru interior are şi el, indiscutabil, excentricităţile proprii, iar „forţa de gravitaţie” din profunzimile subconştientului nostru, care ne atrage să alunecăm prin trăiri aparte până când ieşim la lumină, ne poate revela uneori concluzii nesperate. Fără să fie nevoie să-mi ocup rezerva la secţia de Cardiologie, tocmai în ipostaza de Dragobete în miezul unei sărbători importate de pe alt continent, am ajuns la convingerea că sunt, întradevăr, clipe în această existenţă când simţi nevoia să îţi depăşeşti anumite temeri. Le-ai moştenit din trecut, te urmăresc adesea cu încăpăţânare, iar atunci când trebuie să construieşti realităţi frumoase parcă tocmai ele te trag înapoi, obstrucţionându-ţi marile tale visuri. Poate că ai pierdut pe cineva foarte drag, iar plecarea sa, cel mai adesea, înseamnă aceiaşi piatră pe inimă care te împiedică să crezi că ai forţa şi măiestria interioară de a construi lucruri şi trăiri măreţe nu doar pentru alţii, cât şi pentru tine. Dar cum să înfrunţi povara şi temerile care te prăbuşesc sufleteşte cel mai adesea?

attila varga 2

Vine o zi când cineva minunat te ia de mână şi urcă împreună cu tine la înălţimea fricilor tale. Te trezeşti în faţa lor şi vezi că, pe fiecare dintre ele, scrie tulburător: „The Black Hole”. Vrei să faci cale întoarsă, dar acel cineva te ţine de mână, iar zâmbetul său şi căldura sufletească pe care o emană îţi dă elanul să te arunci totuşi în hău. Aluneci la vale, nu vezi nimic, dar simţi că nu eşti singur. Acel cineva a rămas cu tine. La un moment dat se zăresc şi primele fascicole de lumină. „Gaura neagră” s-a încheiat, ai doborât frica şi vrei să urci şi s-o înfrunţi din nou, coborând, mai apoi, iarăşi la lumină. Senzaţia de învingător e…unică. Te uiţi în jur, vezi multă veselie, dar şi persoana dragă care continuă să îţi zâmbească. Ai devenit tocmai Dragobetele perfect. Abia acum totul are sens, conţinut şi farmec, mai ales când pronunţi cu entuziasm: Drink (Water), Dress and… Love!

Surse foto: csmonitor.compaintingyouwithwords.comjourneyingbeyondbreastcancer.com

Attila Varga
Attila Varga

Sunt „călător în timp” de când mă ştiu, fapt pentru care am făcut o mare pasiune din a descoperi tot ceea ce este minunat şi atractiv în oamenii şi locurile de lângă mine. Dacă stau să reflectez în profunzime, chiar cred că am ales să urmez una din cele mai frumoase şi mai dificile provocări ale Vieţii.