Let’s DRESS via Colecţia MAC

Denisa Pitea este designer vestimentar la Colecţia MAC, a colaborat cu Wine in Fashion şi îşi doreşte de când era mică să urmeze această carieră. Ne plac ţinutele realizate de ea şi aşteptăm cu nerăbdare să îşi deschidă un magazin în Cluj-Napoca. Cum tema lunii februarie în Revista Bulevard este „Drink, Dress, Love”, am găsit ocazia perfectă pentru a afla mai multe despre ea.

denisa pitea

Când şi cum ţi-ai dat seama că vrei să devii designer vestimentar?

De când am fost mică am vrut să fac asta. Eram fascinată de rochiile mamei, pe care din când în când le mai și tăiam că să fac haine pentru păpușile mele. Am fost un copil extrem de creativ și am avut norocul să merg la o grădiniță în care s-a pus accent pe lucrul manual și creativitate.

Ceea ce mi-a confirmat că pot să-mi îndeplinesc dorința de a deveni designer, a fost momentul în care,  de ziua mea la 14 ani, mi-am dorit să  îmi cumpăr prima revistă ELLE (îmi amintesc că era scumpă și mama nu vroia să mi-o cumpere, dar fiind ziua mea, a cedat). Răsfoind revista am dat peste un articol despre Cristian Zamfiara care a absolvit Universitatea de Artă și Design – secția design vestimentar, la Cluj. Și cam atât mi-a trebuit… În momentul în care am aflat că există o facultate în care să pot să învăț designul, am știut foarte clar care îmi este drumul.

mac 3

Ce te inspiră în creaţiile tale?

Orice poate să fie fie o sursă de inspirație. Un fluture, o floare,  o poveste, un film, un material… În momentul de față mă simț foarte atrasă de costumul popular românesc. Consider că este o bogată sursă de inspirație atât prin croi, cât și prin simbolistică și este o adevărată provcare să-l reinterpretez.

Am observat că tot mai mulţi designeri vestimentari români au această tendinţă. De ce crezi că este atât de întâlnită acum predilecţia pentru reinventarea costumului tradiţional românesc?

Pentru că e foarte important să ne regăsim identitatea! Noi, ca naţie, avem nevoie să ne regăsim identitatea. Iar costumul popular românesc, indifererent de zonă, este o valoare care trebuie valorificată. Nici un detaliu de pe costum nu este pus întâmplător şi fiecare are o semnificaţie. Costumele noastre populare spun poveşti şi este fascinat să le asculţi.

Care sunt materialele tale preferate?

Iubesc mătăsurile. Îmi place la nebunie să lucrez cu materiale fluide, transparente. Consider că au un șarm aparte, dar asta nu înseamă că exclud materialele rigide. Fiecare material este spectaculos în felul lui sau devine spectaculos prin forma care o primește.

mac 1

Cum putem da de piesele vestimentare realizate de tine? Am înţeles că nu vinzi în România.

Până anul trecut am vândut în Belgia , dar am renunțat pentru că am ajuns în punctul în care am fost nevoită să fac niște compromisuri cu care nu am fost de acord. Intenționez să deschid un mic boutique, dar până această dorință va deveni palpabilă, creațiile mele se pot cumpără de la atelierul  de pe strada Petru Maior, nr 6-8.

Primăvara bate la uşă. Ne poţi dezvălui ce pregăteşti pentru acest an?

Pentru primăvară/vară pregătesc o nouă colecție. Este o colecție veselă, colorată, în care se regăsesc  voaluri de mătase, broderii pe organza, țesături fine din bumbac și in. Este o colecție în care am ales să îmbin feminitatea cu anumite elemente masculine și pe care o să o vedeți în curând pe site-ul www.colecția-mac.ro. Îmi propun să fac o colecție și pentru sezonul toamnă/ iarnă și cel mai important, anul acesta îmi voi pune energia în realizarea boutiq-ului.

mac 4

Care sunt tendinţele acestui an?

Sezonul primăvară/vară începe prin libertate la culoare. Culoarea acestei veri, conform Pantone, este rozul ce dă în mov, numit Radiant Orchid. În colecțiile marilor designeri se regăsesc mix-uri de culori puternice, imprimeuri grafice, florale dar și tribale, suprapuneri de materiale cu diferite texturi , multă transparență, influențe hispanice și latino americane.

Dacă tot suntem invadaţi de inimoare zilele acestea, care crezi că ar fi ţinuta ideală pentru o zi precum… Valentine’s Day?

Din păcate eu nu cred în această zi. Dar nici pentru cei care vor să o sărbătorească , nu consider că trebuie să aibă o ţinută anume. Cred că această zi trebuie sărbătorită cu iubire şi bucurie. ’’Ambalajul‘’ nu mai contează în această zi.

Ce nu ai purta pentru nimic în lume?

Întotdeauna mi-a plăcut să ies în evidenţă prin simplitate, aşa că nu m-aş îmbrăca niciodată în haine strălucitoare, încărcate, lucioase sau mult prea puternic colorate.

mac 2

Ce piese vestimentare crezi că n-ar trebui să lipsească din garderoba unei femei?

Nu ar trebui să lipsească din garderoba unei femei piesele versatile. Respectiv sacoul negru, cămaşa albă, o pereche de jeans clasic, ‘’the little black dress’’, un şirag de perlute, o pereche de pantofi stiletto şi un ruj roşu.

Pe scurt:

designer vestimentar preferat
ELLIE SAAB
ţinută preferată
LITTLE BLACK DRESS
carte
CONSPIRAŢIA OAMNEILOR LIBERI (sunt mai multe care m-au marcat, dar asta mi-a facut o mare plăcere să o citesc)
film
IT’S WONDERFUL LIFE (1946), LA VITA E BELA, BICYCLE THIEVES (1948)
muzică
TRAVIS, DEPECHE MODE, CAT POWER, EDDIE VEDDER,PINK MARTINI, UNKLE, TRACY CHAPMAN, HOTEL COSTES… aici cred că e mai uşor să enunţ ce nu îmi place
destinaţia ideala
Nu am o destinaţie ideală, dar imi plac locurile unde este linişte şi mă pot deconecta de la gânduri

Foto: Adriana Becichi

Diana Câmpean
Diana Câmpean

Am terminat jurnalismul și, deși ar fi putut să “mă termine” și el pe mine, mereu am mers mai departe mânată de gândul: “eu vreau să scriu!”. Și cel mai mult îmi place să scriu despre oamenii sinceri, despre cei care surprind și prin cele mai mărunte gesturi, cei care trec împăcați cu ei prin viață și care știu să viseze fără șovăieli.