Drink, dress, love… immer avec plaisir, nu-i așa?

– Hai la un vin în vârful dealului!

– E gata gradina japoneză?… ziceam că doar atunci ne revedem.

– Am început amenajarea dealului cu ea și n-am mai plecat în concedii, stau sub cireș și citesc ascuns de lume, iar seara beau vin lângă arțar, număr stele și retrăiesc mirosul de salcâm încă neînflorit. M-am îndrăgostit de locul ăsta.

                                    dress love

De ceva timp, de când am înțeles un pic mai bine că “ce și de ce sunt mai importante decât cum”, reușesc să augmentez pasiunea pentru ceea ce fac, indiferent de care parte a vieții mele vorbim, căutând trei valențe importante în orice. Drink, dress, love sunt  condimentul, tehnica și felul în care reușesc să rezonez cu un om, un spațiu sau o idee.

  1. Condimentul (sau condimentele): acel ceva fără de care nu mi-aș aminti de tine. Ai culoare, aromă, echilibru, zâmbet sau muzică, atingeri, cadre memorabile, da-uri și nu-uri care-mi sunt pe plac… de-asta te gust, te încerc sau te visez.

Arhitectura poate fi apreciată cu toate simțurile. Important este să existe armonie.

  1. Tehnica: dacă-i vorba de un proiect, acest domeniu este destul de “standardizat” și aparent puțin flexibil. Aici sunt mai mult decât fericită dacă am șansa să experimentez. Și aici este vorba, ca și atunci când vorbesc despre relațiile interumane, de compatibilitate. Mulți se rezumă la asta, dar “e mai ușor și mai sociabil să discuți tehnică decât să faci artă” – John Barth.

Tehnica poate fi deprinsă prin exercițiu, indiferent de domeniu. Imaginația și creativitatea vin să o completeze.

  1. Rezonanța: felul în care sunt conectată emoțional la acea idee, la acel eveniment sau proiect.

Toate acestea sunt legate între ele de un liant, de pasiune. Fără ea, nimic nu-mi iese sau nu-mi place. Deloc. Fără pasiunea care să lege condimentul, tehnica și rezonanța e pierdere de timp. În asta constă “diferența între trucuri de salon și magie”. Pasiunea transformă tehnica în artă. Dar, chiar și cu pasiune, lipsa vreunuia din cele trei scade valoarea.

Ca arhitect, e extrem de important felul în care te simți într-un anumit spațiu, cum și de ce revii aici.

                                                          *

Când vorbim de toate acestea, trebuie să vorbim de reciprocitate altfel, pasiunea asta creează o nesănătoasă și obositoare dependență. Am descoperit că este mult mai ușor să oferi decât să primești.

Până când aici nu este un echilibru: drink, dress, love.

Credite foto: Roger Scaglia

Daniela Maier
Daniela Maier

Lucrurile simple mă bucură şi mă inspiră. În fiecare zi încerc să fac sau să fiu măcar un pic mai bine ca ieri. Arhitectura m-a învăţat ce înseamnă echilibrul, ritmul şi armonia pe care îmi place să le regăsesc în ceea ce fac.