The Light of the World

Îmi voi aminti mereu de una din cele mai profunde experienţe ale acelui an de neuitat care a fost 2010. Petreceam ultima zi în Londra cea atât de încântătoare, dorindu-mi să mai vizitez şi o atracţie turistică care, în sufletul meu, ocupa de mult timp un loc foarte aparte. Nu ai cum să nu iubeşti Catedrala Sf. Paul plasată pe colina Ludgate ce, de mai bine de patru secole, fascinează prin măreţia construcţiei şi splendoarea poveştilor şoptite în taină de picturile altarelor. În timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, pe durata bombardamentelor din anul 1940, străzile oraşului se goliseră de oameni, iar o bună parte dintre ei se refugiaseră în interiorul bisericii, ştiind faptul că proiectilele lansate de către aviaţia germană vor ocoli sfântul lăcaş. Şi nu se înşelaseră.

goldies 1

Oraşul a fost pustiit, clădirile au fost incendiate şi chiar rase de pe faţa pământului, cu excepţia splendidului edificiu pe care Sir. Christopher Wren l-a proiectat în anul 1668 pentru a înfrunta secolele. În interior, cei mai mulţi dintre londonezii care îşi pierduseră speranţa, temându-se pentru viaţa lor, au ales să se roage în faţa unui altar care găzduia o pictură celebră: „The Light of the World”, capodopera lui William Holman Hunt. Legenda spune că imaginea grandioasă care îl redă pe Mântuitorul Isus Hristos venit în lume pentru a bate la uşa inimilor golite de speranţă, iubire şi, totodată, pline de spinii şi mărăcinii păcatelor face şi azi minuni. Când am ajuns eu la faţa locului, catedrala era deja plină până la refuz de vizitatori veniţi din toate colţurile lumii. M-am strecurat în mulţime, sperând să ajung cât mai repede să văd „Lumina Lumii”.

A urmat însă o dezamăgire profundă. Faimoasa pictură era plasată în altarul din partea nordică a bisericii, iar acel loc, tocmai atunci, nu era deschis publicului. Decizie clară şi irevocabilă. M-am îndreptat cu tristeţe spre ieşire, convins fiind că nu mai este nicio speranţă pentru a vedea ceea ce îmi doream atât de mult să admir. Însă chiar în clipa în care mă pregăteam să ies pe uşă, ochii mi-au căzut pe afişul care era lipit pe peretele de pe latura stângă şi care conţinea poza celebrei picturi cu acele cuvinte ale Mântuitorului care, acum 2000 de ani, oferea asigurări vis-à-vis de faptul că El stă la uşa inimilor şi bate, iar cel care deschide fără a ezita va trăi în sufletul său un miracol. Am revenit cu şovăială în faţa gardienilor bisericii, cerând cu respect unuia dintre ei să-mi îngăduie să văd „Lumina Lumii”, cu motivaţia că nu pot pleca spre casă, cărând după mine povara un gol în inimă. Dintr-o dată, faţa omului s-a luminat, iar după o clipă de aşteptare m-a rugat să-l urmez. Am făcut aceasta, observând şi aceea că privirile nedumerite ale multora dintre vizitatori mă iscodeau cu stupoare şi uimire. Chiar urma să se ridice „bariera” pentru a putea să intru în zona interzisă?! „Sârma ghimpată” a fost înlăturată, însă, în spatele meu, nu a mai venit nimeni.

goldies 2

Am stat o bună bucată de vreme, privind pictura în care, la o Inimă părăsită şi plină cu urme adânci, Cineva încă mai stătea cu încredere şi bătea în speranţa că Ea se va deschide, iar Lumina va intra pentru a înlătura Întunericul. Atunci şi acolo am reuşit să înţeleg, finalmente, care este de fapt mesajul profund al Crăciunului şi cum anume trebuie ca să îl trăieşti pentru ca semnificaţia lui să nu fie alterată. Dincolo de cadouri, zgomote şi fast, Crăciunul înseamnă simplitate, căutare, aşteptare şi multă, multă speranţă. În fapt este crezul potrivit căruia, în cea mai sfântă zi de la sfârşitul anului, trebuie, întâi de toate, să găseşti/regăseşti bucuria, generozitatea şi flexibilitatea propriului tău suflet. Este acel cuget aparte care, trecând peste spinii orgoliilor, ai prejudecăţilor, invidiilor şi răutăţilor devastatoare pentru limpezimea interioară, reuşeşte să dărâme „bariere cu sârmă ghimpată” pentru a se apropia sincer de alte inimi, rezonând cu ele la maxim.

Doar aşa, clipele au culoare, cadourile date transmit căldură lăuntrică, iar zâmbetele oferite devin uşi deschise spre suflet la care nu mai trebuie să bată nimeni cu insistenţă. E greu, adesea imposibil, să găseşti inimi deschise îndată ce ai ajuns să stai în faţa lor. Şi, totuşi, miracolele încep atunci când vrei să ridici bariere, mânat de dorinţa de a întâlni frumosul, sublimul chiar dacă, aparent, aceştia par a fi departe şi prea puţin accesibili. Secretul credinţei este să nu te opreşti niciodată din mers până când, în faţa ta, Lumina ajunge să lumineze în întuneric. Nu e atunci sfârşitul de drum, ci tocmai un glorios început: farmecul Crăciunului îţi cucereşte Inima, astfel că o Lumină minunată s-a născut din nou pentru Lume…            

goldies 3

Surse foto:

cathyconger.com

jimbocyberdoc.wordpress.com

my-poison-apples.deviantart.com

Attila Varga
Attila Varga

Sunt „călător în timp” de când mă ştiu, fapt pentru care am făcut o mare pasiune din a descoperi tot ceea ce este minunat şi atractiv în oamenii şi locurile de lângă mine. Dacă stau să reflectez în profunzime, chiar cred că am ales să urmez una din cele mai frumoase şi mai dificile provocări ale Vieţii.