O altfel de listă de dorințe

Suntem în decembrie, luna sărbătorilor de iarnă. Unii spun că este cea mai frumoasă, glamuroasă lună din an. Este luna în care totul trebuie să strălucească, începând cu sufletul și cu aspectul nostru, casa noastră, bradul de Crăciun, toate cele. Forfota de dinaintea sărbătorilor a început încă din 1 decembrie. Parcă s-a dat startul în prima zi a lunii: aglomerație, coșuri pline la magazine, agitație, nervi, veșnicele pregătiri de tipul îngrășatului porcului în ajun (acum ce-i drept se potrivește): să slăbim în 2 săptămâni, să ne facem mici intervenții non invazive tocmai în momentul acesta, să ne facem tratamentele pe care trebuia să le facem de vreo șase luni, o nebunie.

christmashome

Nu știu de ce, dar parcă înainte, Crăciunul era altfel gustat, nu era totul o „poleială”, o sărbătoare a cadourilor. Era o vreme când aveai timp să ai grijă de spiritul tău, să reflectezi, să trăiești adevărata sărbătoare a Crăciunului. Colindele încep azi din 1 decembrie, și parcă nu mai au nici un farmec până în Ajun. Totul e o goană după cadouri, totul e parcă fals. Am citit o revistă unde diferite personalități au fost rugate să își împărtășească wishlist-ul lor de sărbători. Nici una nu și-a dorit sănătate. Toată lumea își dorește bijuterii, haine, excursii. Poate că este normal, dar acel articol m-a făcut să reflectez și să vă scriu un altfel de wishlist. Anul acesta îmi doresc altceva.

Îmi doresc ca sufletul să-mi strălucească, de adevăratelea, cum se spune. Îmi doresc o lume mai responsabilă, mai serioasă, mai planificată în ceea ce privește sănătatea. Mi-aș dori să văd în această perioadă mai multe persoane tinere care să se adreseze medicului pentru probleme serioase de sănătate, pentru care, din diverse motive, nu au avut timp un an întreg. Femei care să-și programeze un examen de prevenire a cancerului de col uterin, a cancerului de sân. Mi-aș dori să văd persoane, care neobligate de vreun ministru sau de patroni, să-și ceară drepturile să își facă analizele. Dacă nu le fac acum, măcar să vină și să le planifice pentru începutul anului viitor. Ar fi minunat să ne adăugăm pe lista de cadouri de la Moș Crăciun sănătatea, alături de celelalte lucruri care ne bucură, dar pe care apoi le uităm. Cu sănătatea rămânem. Ne facem de cele mai multe ori timp pentru o injecție cu botox, o ședință de masaj, dar nu ne facem timp pentru un control al sănătății!

hlw

Eu tema cu sănătatea mi-am făcut-o și recunosc că mă simt mândră de asta. În rest, mă gândesc și eu la sărbători, dar le vreau mai liniștite, încerc să fiu cumpătată în toate: nebunia de dinainte, masa de sărbători, totul. Anul acesta i-am scris Moșului. Nu i-am mai scris de vreo zece ani și a fost foarte frumos. I-am făcut și un desen. Mi-a căzut bine, sincer.

Vă doresc din suflet sănătate și să vi se îndeplinească dorințele.

Sursă foto: slightlysteady.com, baseformula.com, 1hdwallpapers.com

Sandra Mureşan
Sandra Mureşan

Sunt Sandra Mureşan, medic primar, consultant nutriţie şi remodelare corporală şi masterand la Facultatea de Nutriţie. Sunt căsătorită şi am o fetiţă de 8 ani. Lucrez la cabinetul meu de medicină de familie şi la Clinica Novia. Sunt o persoană care crede în iubire, frumuseţe şi bun simţ.