My wurstlist

My wurstlist

Pentru că mâncarea-i unul dintre motoarele vieții mele, mi-am botezat wishlist-ul pe care am fost îndemnat să-l scriu pentru voi, wurstlist.

E doar un joc, unora probabil n-o să li se pară nici măcar simpatic, dar nu-i nimic. Simpatia nu-i unul dintre motoarele vieții mele. Și, pentru că am adus vorba pe făgașul ăsta, dorințele mele pentru anul care vine se îndreaptă în primul rând către motoarele mele. Către familie, către săntate, către bucuria de a da și de a primi. Vreau ca toate aceste lucruri să fie la fel de bune ca în 2013. Bine, mi-ar plăcea să fiu mai sănătos dar ăsta-i un lucru pe atât de realizabil pe cât e întoarcerea mea la vârsta de 20 de ani. Dorințele imediat următoare se referă la țara mea și la oamenii din ea.

big city

Mi-ar plăcea să plătim impozite mai mici sau măcar mai cinstite, mi-ar plăcea ca banii din acele impozite să fie cheltuiți pentru educarea și vindecarea neamului meu, pentru ridicarea noastră din ceața în care îmi pare că suntem ținuți. Mi-ar plăcea ca în 2014 să nu-mi mai vină în fiecare zi să plec în altă țară, mi-ar plăcea să recapăt sentimentul că lucrurile bune pe care le fac au puterea de a genera schimbare pozitivă. L-am avut dar l-am pierdut. Închei 2013 cu senzația că am ajuns la “fiecare pentru el” și sper cu tot sufletul ca în 2014 să nu ajungem la “care pe care”.

Altfel, toate-s bune. Să fiți sănătoși.

FOTO: Adi Hadean