“Munceşte ca şi cum nu ai avea nevoie de bani, iubeşte ca şi cum nu ai fi suferit niciodată din dragoste, dansează ca şi cum nu s-ar uita nimeni dacă pluteşti sau nu pe ritmuri fermecate…” Sunt cuvintele care, cu ani în urmă, mi-au dat elanul să ies din carapacea mea pentru a merge să-mi îndeplinesc un vis. Am crezut mereu că farmecul vremurilor şi parfumul de neuitat al saloanelor elegante, din epoca de glorie a Imperiului Dunărean, pot fi şi azi o minunată realitate a sufletului.
Trebuie doar să te contopeşti, împreună cu Aristocraţii Spiritului, în armonia dată de nemuritorul Vals. Şi chiar îţi reuşeşte aceasta dacă simţi muzica… dacă devii una cu ritmul magic… dacă îţi ies paşii. Pe mine, în acea după-amiază însorită de noiembrie, paşii au decis să mă conducă spre locul unde, cu siguranţă, am trăit una din cele mai de neuitat experienţe care mi-a fost oferită vreodată. În viaţă există momente speciale în care conştientizezi că trebuie să începi ceva de la 0, iar atunci una din cele mai calde binecuvântări este tocmai persoana care te ia de mâini şi te învaţă să mergi din nou. De atâtea ori, în timpul pribegiilor noastre printre ani, învăţăm să mergem din nou! Iar dacă Cel/Cea care ne poartă pe braţe are şi aripi să se înalţe până dincolo de nori, întrucât face totul cu pasiune, cu siguranţă că vom zbura şi noi alături. Eu, atunci, pentru început, voisem să zbor pe uşă…
Sala acea mare cu oglinzi, care răsuna puternic de „Valurile Dunării Albastre” deasupra cărora perechi uimitoare se roteau, armonizându-se în ritmurile vrăjite ale muzicii, reînviase parcă o lume de altă dată. Mireasma nobilă a vremurilor demult apuse, pe care, inevitabil, o simţeai că ţi se cuibăreşte în suflet, te făcea să te întrebi dacă eşti, oare, suficient de bun pentru un loc ca acela. Şi, tocmai atunci, o voce şi un zâmbet de neuitat m-au făcut să tresar: „Eu sunt Noemi, Kallo Noemi. Te aştept să începem Dansul!” Şi am început cu Ea să reînvăţ să merg pe muzică. Spatele drept! Braţele în poziţia corectă! Capul sus! Întotdeauna, orice ar fi, capul sus! E atât de greu, uneori, să priveşti pe cineva în ochi, mai ales dacă trebuie să fii una cu el pe acelaşi ritm şi pe aceaşi simţire.
Atunci când egoismele, individualismele şi cuvintele nu mai pot răsuna, întrucât simfonia puternică a sunetelor le amuţeşte, ţie îţi rămâne doar puterea interioară de a simţi. Şi ceea ce simţi în interior vei arăta şi afară, prin felul cum te mişti, prin maniera în care laşi paşii să zboare în voie sau, mai mult, prin ceea ce transmiţi indirect persoanei care alege să se înalţe pe muzică alături de tine. Mereu ai de ales: te poţi ridica lin alături de cineva sau, din contră, îi poţi curma brutal orice plutire. Vals reuşit şi armonios, pe ritmuri fermecate, înseamnă, întotdeauna, două persoane care rezonează pe deplin.
Poţi minţi prin gesturi, poţi minţi prin atitudine şi prin cuvinte, dar niciodată prin… Dans. Este, poate, singurul şi cel mai eficient detector de valoare şi talent, de sinceritate şi de sensibilitate personală. Conectându-te la el, începi, prin îndrumarea cuiva, o nouă Şcoală a Vieţii. Acolo, sub cupola sunetelor şi a cadenţelor de neuitat, deprinzi să păşeşti înainte, să te ridici apoi dacă cumva te-ai poticnit, iar după ce te-ai armonizat cu zâmbetul celui care, prin mişcare, te transpune în tempourile altor timpuri să devii una cu pulsul şi parfumul său deopotrivă. Această „complicată” simbioză sau „chimie sufletească pentru dans” te ajută să realizezi că ai atins, într-un final, un echilibru delicat al trăirii tale, măcar preţ de o melodie…
Sunt ceva ani de când am înţeles cât e de important să ţii mereu spatele drept şi capul sus! Am mai exersat, de atunci, paşi diverşi pe sunete variate, însă cele mai captivante ritmuri le-am trăit, „în paşi de dans” şi cu zâmbetul pe buze, alături de cei care nu au ezitat să îmi aducă aminte că, oricât de complicată ar fi provocarea acolo sus „pe ring”, trebuie să fii mereu sincer, pentru că adevărul, mai devreme sau mai târziu, iese la iveală… Cea care m-a reînvăţat să umblu pe sunete la anii maturităţii ar spune şi azi faptul că, dacă priveşti persoana în ochi, rămâi pe muzică, o simţi şi îţi place enorm ceea ce faci, atunci vei pluti sigur! Reamintindu-mi acum de o frumoasă aristocrată a dansului, înţeleg şi eu, finalmente, că armonie pe ritmuri fermecate înseamnă, întotdeauna, Dans pentru Parfumul… unui Suflet.
Surse foto: www.catchy.ro, http://gandeste-rational.blogspot.ro
