Work At Home Moms Romania

Work At Home Moms Romania (WAHM) este o iniţiativă socială ce vine în sprijinul mamelor active, care sunt conştiente de importanţa lor în cadrul familiei.

Între timp, s-a format şi o comunitate pe pagina de facebook dedicată acestui curent în ţara noastă, unde mai multe mămici şi nu numai au postat mesaje de susţinere şi reacţii aprobatoare cu privire la desfăşurarea unei activităţii lucrative la domiciliu.

„Este extrem de important să modificăm percepția pe care societatea o are despre femeile ce aleg să își petreacă cea mai mare parte a vieții în mijlocul familiei și să acordam femeilor roditoare din viața noastră șansa de a înflori biologic, profesional și intelectual făcând uitată eticheta de ”femeie casnică” pe care am evitat-o în titulatura comunității tocmai datorită aurei nedorite ce o înconjoară”, notează Elena Gorun pe site-ul asociaţiei.

wahm romania

Este un proiect complex și dificil, dar alternativa este să lăsăm totul cum e, pentru că ”merge și așa”. Nu, nu merge și așa, niciodata nu a mers dar ne-am complăcut în soluțiile aflate prea la îndemână: creșe și bone, program de 10 ore, 6 zile pe săptămâna, de educație se ocupă profesorii că d-aia primesc salariu, eu plec în Spania să am grijă de copiii mei îngrijindu-i de fapt pe ai altora. Nu mai merge așa, trebuie ca soții să vadă asta în ochii soțiilor, iar soțiile – în sine.

Puteţi să sprijiniţi WAHM Romania prin promovare sau propunerea de idei de activităţi lucrative pentru mămicile care aleg să aibă grijă de copiii lor stând acasă cu ei.

No Comments Yet

Comments are closed