Mesajul Casei Regale cu privire la Roşia Montană

principesa margareta mesaj rosia montanaBiroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I a trimis astăzi un mesaj în numele Familiei Regale, mesajul Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta, cu privire la poziţia Casei Regale a României referitoare la Roşia Montană, susţinută continuu din anul 2009 încoace.

Mesajul Principesei Moștenitoare Margareta a României este:

Virtuțile și personalitatea Roșiei Montană își trag seva din destinul ei aproape unic. Așezarea posedă o tradiție bi-milenară, iar uimitoarele sale galerii, păstrate în vreme, vorbesc despre epoca daco-romană, despre cea medievală și despre cea modernă.

Dar Roșia Montană are o frumusețe naturală și o tradiție vie, care sălășluiesc deopotrivă în armonia naturii și în sufletele și mințile oamenilor care o locuiesc.

Multe sunt motivele pentru care Roșia Montană ar trebui să fie un exemplu de conectare, armonie, prosperitate și un model de dezvoltare europeană din Mileniul III. Din păcate, felul în care ținutul a fost tratat în ultimii patruzeci de ani a atentat serios la prezentul și viitorul lui.

Casa Regală a României, care a fost martora directă a prăbușirilor identitare, instituționale și economico-sociale din a doua jumătate a secolului trecut, nu are cum să fie indiferentă la drumul Roșiei Montană în viitor. Alături de Academia Română, de Bisericile Ortodoxă și Catolică și de societatea civilă, Familia noastră va sprijini, în orice fel posibil, salvgardarea și înflorirea virtuților și valorilor Roșiei Montană, așa cum s-au dăltuit ele timp de două mii de ani.

Sursa ştire şi foto: princeradublog.ro