Printre puţinele locuri rămase încă nebifate pe harta patriei se regăsea şi Delta Dunării. O destinaţie ce s-a lăsat multicel aşteptată, însă de curând planetele s-au aliniat şi am ajuns în locul unde biodiversitatea e la ea acasă.
Drumul lung până în Dobrogea îţi testează binişor răbdarea şi anduranţa la poziţia şezut. Deja îţi setezi destul de sus aşteptările, ca să contrabalanseze cumva efortul călătoriei. Primele impresii, pe înserat, nu au fost cele mai promiţătoare: lacul Razim părea destul de trist, iar Murighiolul un sătuc izolat unde nimeni nu ştia să te direcţioneze spre cazare. Totuşi, seara s-a încheiat binişor, cu o mămăligă cu mujdei şi mult peşte.
A doua zi, cu forţe proaspete şi după ce am stabilit împreună cu barcagiul ruta, am pornit prin labirint. Canale de toate dimensiunile, lacuri, partea de “junglă a Deltei”, stuf, nuferi, pelicani, familii de lebede, egrete, cormorani, găinuşe mici cu pui chiar mai mici… toate cadou. Cel mai simpatic personaj mi s-a părut pescăruşul albastru, o creatură de o palmă cu un penaj electrizant, care ne-a persiflat în mod repetat, depăşind lejer barca ce se deplasa cu o viteză considerabilă.
Circulaţia e asemănătoare cu cea de pe sol, există indicatoare şi sensuri de mers, “gări” şi staţii de alimentare cu combustibil. Precum unii şoferi, sunt şi cârmaci nesimţiţi, care în zone cu restricţie de 20 km/h merg cu viteză dublă, tulburând liniştea locuitorilor de pe mal. Am întâlnit deopotrivă şi un grup de tineri “rebeli”, care au găsit amuzant să ne facă nişte valuri, iar la viteza pe care o aveam orice protuberanţă se simţea precum o izbitură de un pietroi… un adevărat masaj al organelor interne.
Ajunşi la Sulina, barcagiul a propus o plimbare până la mare. Mă aşteptam la o destinaţie cu vizibilitate redusă, suficientă doar pentru a-ţi face o părere. În schimb am ajuns la o frumuseţe de plajă, cu nisip fin şi apă curată, o mică staţiune aerisită.
La întoarcere vântul se domolise, Dunărea nu mai era brăzdată de atâtea ambarcaţiuni, iar pe canalul Lung am oprit pentru o vreme motorul bărcii, cât să fim hipnotizaţi de liniştea şi calmul ambianţei. Până şi vieţuitoarele şi-au făcut curaj să se arate în toată splendoarea lor… mai după stuf, aşa, ca nişte vedete.
În concluzie, delta noastră merită vizitată atât pentru frumuseţea ei nemărginită cât şi pentru bună voinţa oamenilor locului, turismul de calitate şi mâncarea delicioasă.
Dacă în drum spre casă puteţi evita trecerea Dunării pe la Brăila, faceţi-o. Totuşi, cam care e treaba cu bacul ăsta? Dacă acum câţiva ani, când am fost prima dată pe asemenea platformă, mi s-a părut oarecum interesant, de data aceasta m-a deranjat toată experienţa. Stat la coadă până s-au urcat toate maşinile, stat până s-a eliberat traseul, trecerea anevoioasă a fluviului, haos la părăsirea ambarcaţiunii şi 21 lei de maşină. Păi la ce tranzit e în zonă şi la aşa tarife, nu se poate găsi o soluţie mai rezonabilă? Dacă nu se poate face un pod, măcar sa fie nişte bacuri mai din zilele noastre în locul animalelor astea rănite, care se chinuie să traverseze apa.
Credite foto: Brînduşa Munteanu
