Eticheta pentru vizitele la cinematograf

Oamenii merg la film încă din anul 1897 dar, cu toate acestea, regulile esenţiale de etichetă nu sunt respectate nici în zilele noastre. Ca şi în alte cazuri, eticheta ce trebuie respectată atunci când mergem la cinematograf este foarte simplă şi nu presupune eforturi extraordinare din partea nimănui.

În primul rând, nu uitaţi să închideţi telefoanele mobile! Orice model de telefon vă permite să opriţi sonorul şi de cele mai multe ori există mesaje în sala de cinema sau pe ecran care va îndeamnă să faceţi acest lucru. Lăsând telefonul deschis îi deranjaţi pe toţi ceilalţi spectatori. Dacă trebuie să primiti un telefon urgent păstraţi telefonul pe modul silenţios, iar în momentul în care sună încercaţi să părăsiţi sala cât mai discret, fără a deranja prea mulţi spectatori. Nu este indicat nici să folosiţi telefonul în timpul proiecţiei pentru a trimite mesaje. Lumina ecranului va deranja spectatorii la fel de mult că soneria.

cinema

Ajungeţi la timp! Ora de începere este clar scrisă pe bilet, astfel încât încercaţi să ajungeţi la timp. Nu aveţi nici o scuză pentru a intra la film după începerea proiecţiei. Şi în cazul nerespectării acestei reguli, riscaţi să deranjaţi ceilalţi spectatori.

Aveţi răbdare la coadă! Nimănui nu îi plac persoanele care se grăbesc sau care se împing la coadă. Chiar dacă vă plângeţi şi vociferaţi, nu veţi scurtă coada.

Căutaţi-vă locul cu grijă! Încercaţi să va reperaţi locul de cum aţi intrat în sală. Odată ce v-aţi aşezat, scoateţi-va pălăria sau orice alt obiect care ar putea bloca vederea celor din spatele dumneavoastră.

Aşezaţi-vă şi rămâneţi la locul dumneavoastră! Nimănui nu îi place să fie aşezat lângă o persoană care se ridică şi îşi părăseşte locul de mai multe ori în timpul filmului. Vizitaţi toaletă înainte de a intra în saăa, cumpăraţi băuturi răcoritoare şi orice altceva aveţi nevoie înainte de începerea filmului. Dacă ştiţi că trebuie să plecaţi în timpul proiecţiei, alegeţi un scaun aproape de ieşire.

Încercaţi să nu discutaţi foarte mult în timpul filmului. Dacă trebuie neapărat să vorbiţi, încercaţi să o faceţi în şoaptă. De asemenea, evitaţi să faceţi comentării nepotrivite şi să râdeţi foarte tare, în special când nimeni altcineva din sală nu râde.

Atunci când întraţi pe rândul dumneavoastră aveţi grijă să rămâneţi cu faţa spre spatele sălii. Evitaţi să treceţi cu spatele prin faţa celorlalţi spectatori, aşezaţi deja pe rândul dumneavoastră.

Înainte să mergeţi la film verificaţi filmul. Duceţi-vă cu copiii doar la filmele adecvate. De asemenea, evitaţi să mergeţi la film cu copii mai mici de patru ani. Un copil gălăgios sau plictisit va deranja toţi spectatorii.

Încercaţi să nu fiţi zgomotos. Chiar dacă mâncaţi popcorn, ciocolată sau orice alte produse care se găsesc la bar aveţi grijă să nu fiţi zgomotos. Încercaţi să nu foşniţi pungile, să nu sorbiţi din pahar şi să închideţi gura atunci când mestecaţi.

Mature Man Eating Potato Chips in Movie Theater Auditorium

Rămâneţi până la finalul filmului. Ţineţi cont de faptul că pot fi persoane care doresc să vadă distribuţia afişată la final, astfel încât dacă trebuie să părăsiţi sala înainte să se aprindă lumina, încercaţi să fiţi discret.

Evitaţi să arătaţi prea multă afecţiune în public. Sala de cinema este întunecată şi puteţi să credeţi că vă aflaţi în propria dumneavoastră lume, dar nimic nu este mai greşit. Astfel de atitudini sunt potrivite doar pentru locurile private.

kissing at cinema

Surse foto: jdsmusings.wordpress.com, neelsreeldeel.com, nyc.barstoolsports.com, weheartit.com

No Comments Yet

Comments are closed