Miercuri, 27 martie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Teatrului, Teatrul Naţional Cluj-Napoca organizează a cincea ediţie a Zilei Porţilor Deschise. Astfel, cei care vor să afle ce se întâmplă în culisele teatrului, vor putea, între orele 11:00 şi 18:00, să viziteze toate colţurile teatrului, ghidaţi de actori.
De asemenea, în timpul zilei vor avea loc recitaluri instrumentale şi vocale, vizionări de scurtmetraje din distribuţia cărora fac parte actorii teatrului, dar şi vizionarea înregistrării spectacolului regizat de Mona Marian, “Memo”.
Pentru copii, organizatorii pregătesc un spectacol de teatru interactiv. Pe parcursul programului, vizitatorii vor putea să vadă o selecţie de fotografii din spectacolele actuale ale teatrului, dar şi afişe din arhivă şi un colaj din spectacolele realizate de Mona Marian.
Mai jos puteţi vedea programul Zilei Porţilor Deschise:
11:00 – 12:00 Colţul copiilor – Spectacol interactiv: POVEŞTI DE ADORMIT COPII, Teatrul Lupeto Scenariul şi regia Lavinia Ionescu, cu Oleg Apostol şi Lavinia Ionescu
12:00 – 14:00 Face painting şi baloane modelabile. Cu Lavinia Ionescu şi Oleg Apostol
12:00 – 17:00 Vizite în culisele teatrului, ghidate de actori
12:30 – 13:00 Recital cameral Cvartetul Finessi: Mihai Andrițcu (vioară), Bianca Zăgrean (vioară), László József Fodor (violă), Apor Gyorbiro Toth (violoncel)
13:00 – 14:30 Colţul de film „Cine Te Vede?“ – Vizionare de scurtmetraje cu actori TNC în distribuție
14:30 – 15:00 Recital vocal-instrumental Mira Gavriş (pian) şi Iulia Merca (voce)
15:00 – 16:30 Colţul „Restituiri“ Vizionarea spectacolului MEMO, regia Mona Marian (Teatrul Naţional Cluj, 2000), urmată de discuţii cu actorii din distribuţie: Miriam Cuibus şi Dragoş Pop
16:30 – 17:00 Recital de pian, de Alexandru Negriuc
17:00 – 18:00 Repetiţie cu public, urmată de discuţii cu realizatorii spectacolului CEI DOI GENTLEMENI DIN VERONA de W. Shakespeare, regia Ada Lupu