Simona Baciu. Gânduri de primăvară

Pentru că luna aceasta este dedicată fetelor şi florilor în Revista Bulevard, ne-am gândit să aflăm ce înseamnă acest început de primăvară pentru personalităţile feminine dragi nouă. Astăzi, Simona Baciu, președintele Fundației Transylvania College, ne prezintă gândurile sale de primăvară.

SIMONA_2013Primăvara este anotimpul renaşterii, al speranţei şi al miracolelor. În fiecare primăvară învăţ o lecţie despre viaţă, întâmplările minunate pe care ea mi le dăruieşte zi de zi. Din nimic, peste noapte vezi capul primului ghiocel, care-ți spune: „ dacă pentru mine se poate, se poate şi pentru tine.”

Primăvara este o lecţie că totul este posibil, că viaţa există, este în noi şi noi suntem datori să o onorăm, aşa cum şi ea ne onorează pe noi.

Primăvara începe cu bucurie, cu multe vise şi planuri care încet, încet se transformă din muguri, în flori, fructe şi de ce nu, putem să le considerăm esenţa vieţii noastre.

Gândul meu de primăvară este un gând de dragoste şi frumuseţe, de bucurii şi împliniri, un gând care ne spune că dacă ne dorim cu adevărat, orice se poate întâmpla, aşa cum ghiocelul scoate capul din zăpadă.

O primăvară binecuvântată pentru toţi prietenii mei de aproape şi de departe!

No Comments Yet

Comments are closed