Wine in Fashion

Wine in Fashion

Un concept inedit, “The Flat” by Wine in Fashion, s-a dovedit a fi unul din cele mai frumoase evenimente la care am luat parte. Locaţia: nonconformistă – un penthouse cu un design vintage – a fost combinaţia perfectă prin ineditul oferit, alăturarea stilului country (cu şemineu, grinzi de lemn şi mobilă patinată, albă) cu splendoarea unor geamuri de sticlă imense şi panorama urbană. Atmosfera, oamenii frumoşi, echilibrul unui eveniment luxos, dar decent, mi-au făcut seara superbă.

[easyrotator]erc_28_1359103774[/easyrotator]

Colecţii ale tinerilor designeri din Cluj am mai văzut, însă niciuna nu m-a impresionat precum cea a Veronicăi Frişan, designerul care ne-a oferit un preview al ultimei sale colecţii intitulată “Frontiere”. Ţinutele impecabile au avut ceva aparte, senzaţia de nou, iar faptul că nu semănau cu “uniformele” pe care le vedem în magazine, modul elegant în care împodobeau corpul fără însă a arăta prea mult, tăieturile şi combinaţiile sofisticate m-au cucerit instant şi ireversibil. Mi-a plăcut modul aristocrat de a îmbina ţesăturile, precum şi uşurinţa cu care a jonglat în alternarea volumului creaţiilor. Viziunea designerului are acel ceva unic şi nonconformist, dar în acelaşi timp transpus în purtabil.

O seară frumoasă şi un designer care a ridicat ştacheta!

Bine aţi venit în lumea mea! O lume a modei dusă la extreme (prea fashionable vs. I don’t care) şi a “uniformelor” de stradă. De la o vreme mi-a “crescut” de la sine un al “şaptelea simţ” (al şaselea, se subînţelege, sunt femeie), un simţ al observaţiei, un “ochio-miroso-gusto-auzo-tactilo-feminino++” în ceea ce priveşte ţinutele care îmi zgârie retina deja afectată de fotofobie (aşadar bling-bling-urile sunt un no go absolut!). Vă propun să facem haz de necaz(-ul altora) şi să aruncăm măcar o privire în oglindă înainte de a păşi din casă. Face minuni. Promit!